Doi sătmăreni, soţ şi soţie, au fost grav răniţi după ce casa lor a sărit în aer. Ambii au suferit arsuri pe mai bine de 50 % din suprafaţa corpului.
Pe parcursul acestei nopţi, cei doi soţi au început să se simtă tot mai rău. Medicii de la Spitalul din Satu Mare au decis să îi trimită la Spitalul de Arşi din Bucureşti.
Femeia a simţit miros de gaze şi l-a trimis pe soţul ei în bucătărie să verifice. În momentul în care bărbatul a aprins lumina, s-a produs explozia. Vecinii au auzit zgomotul şi le-au sărit imediat în ajutor.
Atât femeia, cât şi soţul ei au suferit arsuri grave şi au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Judeţean Satu Mare, apoi cu un elicopter SMURD, la Bucureşti. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale bărbatului, căruia i-au fost afectate şi căile respiratorii.
Explozia a distrus trei sferturi din casa pe care cei doi proprietari abia au modernizat-o.