Gazele se vor scumpi din octombrie pentru consumatorii industriali. Surse guvernamentale spun că preţurile vor fi majorate cu 10% în prima fază, urmând ca, până la sfârşitul anului, ANRE să mai decidă încă o majorare a tarifelor.
Creşterea costurilor de producţie ar putea duce a o creştere în lanţ a preţurilor. Guvernul s-a angajat în faţa FMI să crească tarifele pentru consumatorii industriali în două etape.
Prima ar fi trebuit să aibă loc în vară, iar a doua în ultimele trei luni ale anului. Aceleaşi surse mai spun că distribuitorii de gaze au solicitat ANRE o majorare cu 27% a tarifelor plătite de consumatorii industriali.