Antena 3 CNN Actualitate Ea este Lavinia Burcă, o tânără de 24 de ani, care a murit într-un accident cumplit, în județul Suceava. Soțul său, Ionuț, cu care s-a căsătorit recent, se află în stare gravă la spital

Ea este Lavinia Burcă, o tânără de 24 de ani, care a murit într-un accident cumplit, în județul Suceava. Soțul său, Ionuț, cu care s-a căsătorit recent, se află în stare gravă la spital

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 17:28 04 Dec 2023 Modificat la 18:23 04 Dec 2023
lavinia burca
Ea este Lavinia Burcă, tânăra de 24 de ani, care a murit în accidentul cumplit de duminică seara, din județul Suceava.Soțul său, Ionuț, cu care s-a căsătorit de curând, se află în stare gravă la spital Sursa foto: Facebook/ Lavinia Burcă

Tragedia a avut loc duminică seara, 3 decembrie, în jurul orei 21:00. 

Lavinia se afla la volanul mașinii, în momentul în care un șofer de 21 de ani a intrat cu un VW Golf pe contrasens și a lovit frontal un BMW condus regulamentar de tânără. 

Impactul a fost atât de puternic încât şoferii şi pasagerii din cele două maşini au rămas încarceraţi şi au fost găsiţi în stare de inconştienţă de către medicii sosiţi la faţa locului.

Din păcate, tânăra de 24 de ani a murit pe loc. Celelalte victime au fost duse de urgență în stare gravă la spital.

Un tânăr de 17 ani a ajuns în stop cardio-respirator cu manevre de resuscitare în curs, politraumatizat, traumatism cranio-cerebral grav, contuzii pulmonare, multiple fracturi și a rămas internat pe secția de ATI-neurochirurgie cu prognostic rezervat.

Un tânăr de 24 de ani, cu traumatism cranio-cerebral grav, contuzii pulmonare, multiple fracturi care a rămas internat pe secția de ortopedie.

Cea de-a treia victimă, un tânăr de 21 de ani, cu traumatism cranio-cerebral, contuzii pulmonare, multiple fracturi, unele deschise și care a fost dus în sala de operații, la ortopedie

Citește și: Ea este Timeea, tânăra de 24 de ani, care a murit în accidentul cumplit de la Arad | ”Un înger printre îngeri”

"Celelalte trei victime, trei tineri, dintre care doi în stare de inconştienţă, au fost stabilizate, iar ulterior au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate", a declarat maior Alin Găleată, de la ISU Suceava, notează observatornews.ro.

Tânăra de 24 de ani se căsătorise în luna august a acestui an

Lavinia avea tot viața înainte. În luna august a acestui an, tânăra se căsătorise cu alesul inimii sale, Ionuț. De curând, acesta s-a întors acasă, după ce a muncit în străinătate.

Aseară, destinul a avut alte planuri pentru cei doi soți. Viața Laviniei s-a încheiat brusc, la numai 24 de ani. Ionuț, soțul său, se află la spital în stare gravă, cu traumatism cranio-cerebral grav, contuzii pulmonare, multiple fracturi și urmează să fie supus mai multor operații.

"Soţ şi soţie, am înţeles că el nu deţinea permis, conducea ea. Ştiu că recent a fost mire, cu ea, cu şoferiţa", a mărturisit o rudă a victimelor.

Localnicii din zonă spun că impactul a fost atât de puternic, încât au crezut că a fost vorba de o explozie.

"Am văzut avariile, am stat în curte zic e o explozie la o maşină, dar nu ne-am dat seama să fie aşa o tragedie. Foarte mulţi cu viteză şi foarte multe accidente când se izbesc unul în altul, deci e problemă foarte mare", povestește o femeie, potrivit sursei citate.

Poliţiştii fac cercetări pentru a afla cu exactitate cum s-a întâmplat mai exact accidentul.

×
x close