Avocata Alinei Bica, Laura Voicu, află dacă se întoarce în spatele gratiilor. Magistraţii Curţii Supreme judecă azi contestaţia DNA la decizia Curţii de Apel de a nu admite arestarea preventivă a acesteia.
Laura Voicu este anchetată sub control judiciar pentru că ar fi trimis să o reprezinte la DNA un avocat fără drept de practică. În acest scandal, avocata Alinei Bica îl acuză pe facebook pe decanul Baroului Bucureşti că îi anchetează pe toţi avocaţii care au susţinut-o.
"Să-ţi fie ruşine, domnule decan al Baroului Bucureşti! Toţi avocaţii care m-au susţinut, pentru că solidaritatea nu este perimată, vor fi cercetaţi de Baroul Bucureşti pentru ajutorul dat", a scris Laura Voicu pe facebook. (...)
Avocata Alinei Bica i-a atenţionat pe cei care o susţin că "În continuare se vrea arestarea mea. Fac un apel către toţi colegii mei care mi-au fost alături în cel mai negru coşmar al vieţii mele, să nu vină. Îmi este teamă pentru ei, pentru familiile lor, pentru ceea ce iubesc."