Laura Codruța Kovesi cere să fie încetată urmărirea penală pe numele său după ce magistratul de la Înalta Curte, cea care i-a ridicat controlul judiciar, spune foarte clar că măsura controlului judiciar a fost una abuzivă.
După decizia celor de la ICCJ, Kovesi a depus o plângere de încetare a urmăririi penale. A depus-o la Parchetul General, la domnul Bogdan Licu. Acesta a declinat-o către Secția pentru investigarea magistraților, mai exact la adjunctul acestei secții, la domnul Nicolae Marin.
După aproape două luni de zile, nu pare să se ia vreo decizie în acest dosar al aducerii în țară a lui Nicolae Popa, în care mai multe persoane au fost audiate, Kovesi a fost pusă sub control judiciar.