Astfel, propunerea ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, a fost respinsă. Toţi cei cinci membri ai Secţiei pentru procurori ai CSM au votat împotriva menţinerii lui Kovesi în această funcţie.
Avizul CSM este, însă, unul consultativ, preşedintele Traian Băsescu având ultimul cuvânt în numirea procurorului general.
Kovesi a fost numită procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în octombrie 2006.
Potrivit procedurilor legale, un procuror general poate fi reînvestit o singură dată, numirea fiind făcută de către preşedinte, la propunerea Ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Mandatul procurorului general durează trei ani.
Antena3.ro