Antena 3 CNN Actualitate Profesor Doctor Ioan Lascăr: Numărul deceselor poate creşte semnificativ

Profesor Doctor Ioan Lascăr: Numărul deceselor poate creşte semnificativ

1 minut de citit Publicat la 15:51 01 Noi 2015 Modificat la 15:51 01 Noi 2015
lascar.JPG
Foto: VideoNews
Profesor doctor Ioan Lascăr a explicat, de la Guvern, după o şedinţă informală, că este posibil ca numărul deceselor să crească, date fiind rănile foarte complexe şi a detaliat: 
 
"Ţinând cont de circumanstaţele producerii acestui dezastru, felul în care s-a produs incendiul, consumul de oxigen, producerea de gaze toxice, faptul că era o incintă neaerisită, iar concentraţia de carbon a crescut, faptul că oamenii s-au călcat în picioare, s-au bulucit spre ieşire, în panica creată, toate aceste circumstanţe fac ca prognosticul să fie sever şi estimăm, cel puţin prin prisma faptelor statisticie că numărul deceselor poate creşte semnificativ. Este o evaluare statistică, nu mă refer la fapte concrete. Evident, asta nu înseamnă că vreunul dintre pacienţi ar putea fi neglijat, dacă unitatea în care este internat ar putea considera că este un caz foarte grav. Avem logistica, avem echipamentele necesare pentru a asigura maximul de şanse pentru pacienţii care sunt în grija noastră."
 
De asemenea profesorul Lascăr a explicat şi costurile pentru fiecare pacient în parte. 
 
Precizarea asta am făcut-o în nenumărate rânduri, costurile, îngrijirile unui astfel de pacient, pe durata spitalizării, care poate să fie şi de o lună, două, poate şi mai mult, variază între sute de mii de euro până la un milion de euro. 
 

×
x close