Inspectorii ANSVSA au găsit într-un depozit din România lapte infestat cu AFLATOXINĂ, o micotoxină cancerigenă. Laptele provine atât din Ungaria, cât şi din România.
Aflatoxina este produsă de sporii ciupercilor din genul Aspergillus. Cu alte cuvinte, se dezvoltă odată cu mucegaiul şi apare acolo unde furajul este depozitat în condiţii de umezeală.
Furajul contaminat ajunge în organismul animalului. Mai departe, se poate transmite în lapte si carne şi prin consum, în corpul uman.
Cantităţile mari ingerate pot provoca, în timp, afecţiuni hepatice.