Antena 3 CNN Actualitate La peste 30 de ani de la moartea actorului, familia lui Toma Caragiu continuă lupta pentru moştenire

La peste 30 de ani de la moartea actorului, familia lui Toma Caragiu continuă lupta pentru moştenire

N.B.
<1 minut de citit Publicat la 20:22 12 Sep 2011 Modificat la 20:22 12 Sep 2011
La peste 30 de ani de la moartea actorului, familia lui Toma Caragiu continuă lupta pentru moştenire
Foto: jurnalul.ro
Familia lui Toma Caragiu se bate pe moştenirea actorului. Fosta soţie, Elena Caragiu, vrea să facă din casa artistului un muzeu. Fiica lui susţine însă că mama vitregă nu-şi doreşte decât banii proveniţi din drepturile de autor. Elena Caragiu, neagă toate acuzaţiile.

La peste trei decenii de la moartea actorului, nu e linişte în familia Caragiu. Moştenirea, o casă la Periş, lângă Bucureşti, şi 150 de milioane de lei, bani obţinuţi din drepturile de autor, reprezintă miza pentru care se luptă familia actorului.

Casa lui Toma Caragiu a fost vândută de patru ori, iar actualul proprietar a lăsat-o în paragină. Elena Caragiu vrea doar mobila, fotografiile şi poeziile lui Toma, pentru că nu îşi permite să cumpere casa pe care proprietarul o vinde cu aproape 300 de mii de euro.

De trei ani, soţia actorului spune că încearcă să ridice o casă memorială. Tot ce a putut amenaja e parcul din Periş, care-i poartă numele maestrului.

Primul spectacol de comemorare Toma Caragiu va fi organizat anul viitor. În august, prietenii de suflet vor face primul festival dedicat marelui actor.

×
x close