Este vorba despre oraşul Roman, din judeţul Neamţ, unde pe listele electorale pentru europarlamentarele din 25 mai sunt peste 60.528 de nume, în condiţiile în care populaţia stabilă a localităţii este de 50.713 locuitori, scrie Ziarul de Roman.
Potrivit jurnaliştilor de la Ziarul de Roman, autorităţile locale dau vina pe legislaţia actuala, dar şi pe modul în care a fost efectuat recensământul din 2011.
"Sincer să fiu, eu nu am foarte mare încredere în recensământ. Cred că, la nivel naţional, acesta are o eroare de câteva milioane de romani. Va dau un exemplu de la Roman, atunci când se făceau recenzările pe teren. Erau recenzori care veneau şi spuneau că au terminat treaba, dar am găsit blocuri întregi nerecenzate şi i-am trimis înapoi pe teren. Sau faceţi un sondaj şi veţi vedea că, de pe o scara cu 20 de apartamente, aproape o jumătate nu sunt ocupate", a spus primarul din Roman, Laurentiu Dan Leoreanu.