Preşedintele CJ Cluj,
Horea Uioreanu, avea o agendă în care-şi nota şpăgile. Nici măcar nu se sinchisea să-şi ţină singur agenda, ci i-o pasase consilierului său personal care, într-o zi, prins el însuşi cu şpaga în buzunar, şi-a turnat şeful. Şi a predat agenda.
Din
agendă, autorităţile au aflat cât cheltuia domnul Uioreanu din şpăgile primite pentru coaforul nevestei, cabana de vacanţă şi altele.
Mai grav e însă ceea ce scrie
Gazeta de Cluj, că o parte din şpagă mergea la conducerea PNL de la Bucureşti, aşa cum s-ar pregăti să declare consilierul lui Uioreanu. Asta înseamnă că fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a avut cel puţin un motiv foarte serios să se retragă.
Uioreanu însuşi a afirmat în faţa instanţei că toate şpăgile primite erau în scopuri electorale.
Informaţiile au fost prezentate şi comentate în emisiunea
La Ordinea Zilei de la Antena 3.