Temperaturile scăzute nu îi descurajează pe oameni, care afişază lozinci împotriva actualului regim. Protestatarii s-au mutat de mai multe ori, în masă, din zona fântânii de la Arhitectură pe treptele de pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional şi înapoi, pentru a se bucura de câteva minute de temperatură mai rezonabilă, în pasajul de la Universitate.
În ciuda frigului, oamenii scandează lozinci precum "Se vor uni românii toţi şi vor scăpa ţara de hoţi", "Săriţi cu toţii şi strigaţi tare că România nu e de vânzare", "România e ţara mea, vreau un trai decent în ea", "Demisia voastră, fericirea noastră".
Protestatarii afişează pancarte cu mesaje precum "Sunt român şi nu sunt de vânzare", "SC România SRL, acţionar 100% poporul, administratori Băsescu, Boc, Udrea şi tot PDL-ul", "Stăpâne, fraierii insistă", "Puterea nu e fixă", "N-am vocaţie de iobag, eu din alt Traian mă trag".
Manifestanţii declară că nu ştiu cât vor rezista frigului, dar afirmă că vor reveni şi serile următoare, chiar dacă pentru un timp mai scurt, hotărâţi să obţină ceea ce-şi doresc: demisia preşedintelui şi a premierului.