Antena 3 CNN Actualitate Kovesi, amenințată cu pușcăria. Sancțiuni dure, pentru cei care nu vin în comisiile de anchetă privind alegerile din 2009

Kovesi, amenințată cu pușcăria. Sancțiuni dure, pentru cei care nu vin în comisiile de anchetă privind alegerile din 2009

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 12:44 22 Ian 2018 Modificat la 12:44 22 Ian 2018
o_1c4enflrb1tq1ou01nqa14im138p8.png
Foto: captura Antena 3

Refuzul unei persoane de a se prezenta la audieri într-o comisie parlamentară de anchetă constituie infracţiune, se pedepseşte cu închisoare sau cu amendă penală şi cu pedeapsa complementară de interzicere a ocupării unei funcţii publice timp de trei ani, prevede un proiect de lege iniţiat de preşedintele Comisiei parlamentare speciale de anchetă pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor prezidenţiale din 2009, deputatul PSD Oana Florea. 

"Refuzul persoanelor citate la comisia de anchetă de a se prezenta la audieri, de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţia acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei, este considerat împiedicare a aflării adevărului, constituie infracţiune, se pedepseşte cu închisoarea de la 8 zile la 3 luni sau cu amendă penală în valoare de 10.000 lei şi cu pedeapsa complementară de interzicere de a ocupa o funcţie publică timp de 3 ani", se arată proiectul de act normativ prezentat, luni, într-o conferinţă de presă, de Oana Florea. 

Proiectul care reglementează activitatea acestor comisii mai prevede că orice persoană care ar putea avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei poate fi citată de comisia de anchetă. 

Procurorul-șef al Direcției Naționale Antocorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, a fost invitată de mai multe ori la Comisia de anchetă privind prezindențialele din 2009, însă nu a dat curs invitației.

Primul care a fost audiat de parlamentari a fost Dan Andronic, cel care a făcut dezvăluiri despre întâlnirea şefilor serviiciilor secrete în locuinţa lui Gabriel Oprea.

Pe 24 aprilie, Parchetul a anunțat că a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări „in rem” sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și falsificarea documentelor și evidențelor electorale, în dosarul care vizează alegerile prezidențiale din 2009.

Jurnalistul Dan Andronic a spus că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidențiale, înalți demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea. El a susținut că Laura Kovesi și Coldea erau preocupați de câștigarea scrutinului de către Traian Băsescu.

Citiți și DOCUMENT. E oficial: Kovesi a fost acasă la Oprea, în seara prezidențialelor din 2009

 

×
x close