"Am aflat cu profundă tristeţe de accidentul aviatic care a avut loc astăzi în sudul Franţei. Îmi exprim solidaritatea faţă de familiile victimelor accidentului", se arată în mesajul preşedintelui Klaus Iohannis, de pe pagina de socializare.
Şi premierul Victor Ponta a postat, pe Twitter, mesaje în limbile spaniolă, germană şi franceză, în care arată că este şocat de vestea privind accidentul aerian din Franţa al companiei Germanwings şi că gândurile sale se îndreaptă către familiile şi apropiaţii victimelor.
Un avion de pasageri, aparţinând companiei low-cost Germanwings, s-a prăbuşit în sudul Franţei (Alpes-de-Haute-Provence), regiunea Digne-Barcelonnette, la sud de oraşul Grenoble.
Aeronava, un Airbus A320, avea la bord 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului (doi piloţi şi patru însoţitori de zbor) şi efectua o cursă regulată între Barcelona şi Düsseldorf .
Post by Klaus Iohannis.