Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, primele declarații publice după motivarea CCR

Klaus Iohannis, primele declarații publice după motivarea CCR

2 minute de citit Publicat la 19:27 07 Iun 2018 Modificat la 19:27 07 Iun 2018
o_1cfdh75kg5bg19i5j871o1r14q48.jpg

Klaus Iohannis a făcut, joi după-amiază, declarații de presă din Polonia, acolo unde se află într-o vizită de două zile, la invitația omologului său, Andrzej Duda.

Contextul este unul tensionat. În urmă cu câteva ore, judecătorii de la Curtea Constituțională a României au publicat pe site-ul instituției motivarea prin care îi cer președintelui României să o revoce pe şefa DNA.

În acest document nu este precizat un termen de aplicare și, de asemenea, nu există nici sancţiuni pentru șeful statului dacă nu respectă ceea ce au stabilit judecătorii constituționali.

Totuși, președintele Klaus Iohannis nu a făcut nicio referire la acest subiect.

Iată principalele declarații făcute de Klaus Iohannis la Varșovia:

- "Pot să spun, încă din capul locului, că sunt foarte bucuros că am revenit aici în Varșovia. Avem, sper, amândoi amintiri foarte plăcute de la anterioarele noastre întâlniri și discuțiile de astăzi au fost foarte-foarte bune, în cadrul parteneriatului nostru strategic.

Aș menționa câteva chestiuni care mi s-au părut deosebit de importante. În primul rând, întâlnirea aceasta de astăzi are loc într-un context jubilar foarte important: serbăm 100 de ani importanți pentru statele și națiunile noastre.

Pentru România este Centenarul Marii Uniri, iar pentru Polonia este Centenarul Redobândirii Independenței, evenimente care sunt extrem de importante pentru devenirea națiunilor noastre, așa cum se găsesc ele în secolul XXI".

- "În planul relațiilor bilaterale cred că n-am avut niciun aspect discutabil. Am avut doar de subliniat lucrurile bune, schimburile economice în creștere, schimburile militare pe care le-am convenit.

Sunt foarte mulțumit că avem militarii polonezi în România. Înțeleg că și militarii noștri sunt foarte bine primiți aici în Polonia.

Este evident că interesul nostru comun în ce privește abordarea de tip NATO este flancul estic și securitatea pe flancul estic. Cred că toată lumea știe care sunt amenințările, toată lumea cunoaște vecinătatea dificilă. Toată lumea a înțeles că flancul estic se compune nu din mai multe părți care trebuie tratate diferit, ci flancul estic se compune din națiuni care vor împreună să apere flancul estic, dar vor, în același timp să beneficieze de sprijinul celorlalți membri din NATO."

- "Summitul NATO trebuie să reconfirme în primul rând solidaritatea și unitatea aliaților. Dar, în accelași timp, și am subliniat asta amândoi în discuțiile nostre, în nucleul NATO se găsește relația trans-altlantică și trebuie să o întărim. Pentru NATO acest lucru este vital, așa cum este și pentru UE".

- "În încheiere, vreau să subliniez încă o dată relația bilaterală extraordinar de bună între statele și națiunile noastre, relația extraordinar de bună între președintele polonez și președintele român."

Știre în curs de actualizare

×
x close