Klaus Iohannis a condamnat recunoaştere independenţei celor două regiuni din Ucraina de către Rusia.
De asemenea, Iohannis a acuzat că decretul semnat de Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, încalcă legea internaţională şi "trebuie să atragă cel mai sever răspuns din patea comunităţii internaţionale".
"România condamnă cu fermitate recunoașterea de către Federația Rusă a „independenței” autoproclamatelor republici separatiste din Donețk și Luhansk, părți componente ale Ucrainei.
Acest act reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional, a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei.
De asemenea, prin această decizie, Rusia încalcă obligațiile care îi revin în calitate de semnatar al Acordurilor de la Minsk, care devin astfel golite de conținut. Rusia, membru permanent al Consiliului de Securitate ONU, amenință, prin acțiunile sale, pacea și securitatea globale garantate de însuși Consiliul de Securitate ONU, încălcând deliberat principiile de drept internațional prevăzute de Carta ONU și de Actul final de la Helsinki.
Comunitatea internațională trebuie să sancționeze ferm, imediat și fără echivoc această decizie lipsită de responsabilitate a Rusiei.
România reafirmă și în acest context susținerea puternică pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei și va acționa în coordonare cu partenerii și aliații săi pentru aplicarea măsurilor de răspuns potrivite", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
RO?? strongly condemns the recognition by Russia of the Donetsk & Luhansk areas of ?? as independent. This is a blatant violation of international law, which must attract the most severe response of international community. We firmly support ??sovereignty & territorial integrity.
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) February 21, 2022