Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, prima reacție după declaraţiile Angelei Merkel privind soarta Uniunii Europene

Klaus Iohannis, prima reacție după declaraţiile Angelei Merkel privind soarta Uniunii Europene

<1 minut de citit Publicat la 22:37 29 Mai 2017 Modificat la 22:37 29 Mai 2017
o_1bharcs5nth4qtv1d83bou1eh3k.jpg
Foto:presidency.ro/

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, că relaţia transatlantică din interiorul NATO nu este periclitată, în pofida declaraţiei Angelei Merkel care a afirmat că Europa ”trebuie să îşi ia soarta în propriile mâini”.

”Cred că baza NATO este relaţia tranatlantică şi ea este şi rămâne vitală pentru felul în care vor evolua atât Europa, cât şi America de Nord. Afirmaţia doamnei cancelar Merkel a apărut datorită unor aşteptări care nu toate au fost atinse la întâlnirea NATO şi la summitul G7. După părerea mea, nu este cazul să ne facem griji că relaţia ar putea dispărea”, a comentat preşedintele Iohannis afirmaţia făcută de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, potrivit news.ro.

Iohannis a spus că legăturile dintre SUA şi partenerii săi europeni din NATO trebuie să rămână la fel de strânse ca şi până acum. ”Relaţia rămâne solidă şi România este de părere că relaţia transatlantică trebuie să fie cât de solidă se poate”, a mai spus Klaus Iohannis.

 

 

×
x close