Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Rezervistului Militar: "România beneficiază de cele mai solide garanții de securitate"

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Rezervistului Militar: "România beneficiază de cele mai solide garanții de securitate"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:30 31 Mai 2024 Modificat la 11:30 31 Mai 2024
klaus iohannis
Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Rezervistului Militar: "România beneficiază de cele mai solide garanții de securitate" Sursa foto: Hepta

"Îi sărbătorim astăzi pe rezerviștii noștri militari, profesioniști care s-au dedicat apărării țării și menținerii securității naționale pentru ca România să rămână un stat liber, democratic și sigur, integrat ireversibil în cadrul familiei europene și euroatlantice.

În această zi, le mulțumim și rezerviștilor voluntari, care s-au alăturat efortului comun de a consolida o rezervă militară națională solidă, robustă și profesionistă, pregătită pentru a participa, la nevoie, la apărarea țării.

Astăzi, când războiul s-a întors în Europa, România beneficiază de cele mai solide garanții de securitate în cadrul NATO, iar parcursul și integrarea noastră euroatlantică se datorează în bună măsură activității și succeselor operaționale ale rezerviștilor militari de astăzi.

Dragi rezerviști militari, profesionalismul, devotamentul și puterea de sacrificiu pe care le-ați manifestat în timpul activității rămân repere pentru tinerele generații de militari. Într-o epocă marcată de schimbări profunde și amenințări diverse, acestea sunt calități esențiale pentru adaptarea la un mediu de securitate într-o continuă transformare.

Ați purtat cu onoare și cinste uniforma sub Drapelul Național și ați îndeplinit cu succes misiunile care v-au revenit, atât în țară, cât și în teatrele de operații din Afganistan, Irak, Mali și Balcanii de Vest, contribuind la prestigiul de care se bucură Armata României în Uniunea Europeană, Alianța Nord-Atlantică și Organizația Națiunilor Unite.

Rolul important pe care îl aveți pentru România și cetățenii săi nu se oprește aici. Reprezentați un exemplu de comportament și de statură morală pentru societatea civilă, iar experiența acumulată vă permite să îndrumați și să sprijiniți rezerviștii voluntari și comunitatea în general.

Rămâneți alături de militarii activi care au nevoie de îndrumarea și înțelepciunea dumneavoastră! La ceas aniversar, vă doresc multă sănătate și împliniri! La mulți ani!", este mesajul transmis de președintele Iohannis.

×
x close