Klaus Iohannis a susținut un discurs după terminarea depunerii jurămintelor miniștrilor din guvernul Dăncilă.
"La doar un an de la alegerile parlamentare am ajuns deja la un al treilea cabinet PSD-ALDE, după un dublu eșec cu guvernele anterioare. În mod sigur nu aceasta e performanța pe care o așteptau românii. Sper să înceteze și această țopăială guvernamentală care a dus anul trecut la degradarea climatului social și la o stare de spirit care nu poate fi benefică dezvoltării unei societăți. Este o discrepanță majoră între promisiunile cu care partidele coaliției au venit în fața românilor și situația în care ne aflăm. Nu vedem progrese notabile în Sănătate și în Educație. Marile proiecte de infrastructură impresionează prin absență, iar în justiție schimbarea legislației a fost forțată, ignorând argumentele întregului sistem judiciar", a spus Klaus Iohannis.
"Oamenii își doresc prosperitate într-o țară în care politicienii respectă cetățenii, o țară care știe ce vrea și încotro se îndreaptă".
La finalul discursului, Iohannis le-a transmis mult succes premierului și miniștrilor din noul guvern.