Iohannis a subliniat că măsurile nu vor fi complicate, ci vor avea la bază regulile elementare precum purtarea măștii de protecție, distanțarea socială și igiena.
"Când un elev acuză simptome trebuie trimis la medic ca să verifice care este problema. În situația unei epidemii, cu atât mai mult. Este însă foarte clar că școala nu va începe ca de obicei când lumea se aduna în curtea școlii, toți bucuroși că începe școala. Nu se vor aduna, școala totuși trebuie să înceapă, fiindcă este inadmisibil să avem o generație pierdută.
Deja, în mediile de specialitate, se vorbește despre a preveni generația pandemiei. Copiii trebuie să meargă la școală, trebuie să învețe, trebuie să se întâlnească cu alți copii de vârsta lor. Pentru a face posibil acest lucru este nevoie de regulamente, de ordine, de proceduri speciale pentru vremuri de epidemie și la acestea lucrează Ministerul Educației împreună cu Ministerul Sănătății.
Există proiecte de regulamente, ele se discută și într-un timp foarte scurt, cu siguranță, vor fi aprobate și făcute publice. Măsurile nu sunt complicate, deci lumea să nu-și imagineze că va apărea o carte groasă de reguli. Nu, regulile de bază sunt aceleași: masca, distanța, igiena", a spus Klaus Iohannis.