Întrebat de reporterul Antena 3 dacă va promulga legea privind majorarea salariilor profesorilor cu 25%, respectiv a punctului de pensie cu 14%, preşedintele Klaus Iohannis a răspuns:
„Este o chestine pe care am mai discutat-o şi desigur o să o mai discutăm. Este de dorit să crească pensiile, este de dorit să crească salariile profesorilor, sau să primească un bonus. Sunt lucruri pe care şi eu mi le doresc şi guvernul şi le doreşte şi deja primii paşi s-au făcut. Pensiile au fost crescute cu 14%, alocaţiile pentru copiii au fost deja crescute cu 20%.”
„Bugetul de stat este deja sub presiuni uriaşe”
„Chiar dacă ne dorim mai mult, trebuie să ţinem cont de contextul în care ne aflăm. Suntem în pandemie, suntem în criza economică şi bugetul de stat este deja sub presiuni uriaşe."
„Votul de ieri al PSD a împovărat bugetul”, a mai declarat preşedintele Klaus Iohannis
„Ceea ce ieri a votat o majoritate condusă de un PSD total iresponsabil ar împovăra, doar ca să vă daţi seama despre ce vorbim, bugetul pentru anul viitor cu 5% din PIB. Ori acest spaţiu fiscal nu există.
Ar trebui să luam bani din altă parte pentru a da în această zonă, ori de peste tot deja banii au fost reduşi la un minim. Aşadar, chiar dacă ne dorim ca aceste creşteri să intre în vigoare trebuie să aşteptăm momentul prielnic care acum din pacate nu este”, a încheiat preşedintele.
Președintele Klaus Iohannis a susținut miercuri, o conferință de presă, ultima înainte de alegerile locale 2020, în care a răspuns întrebărilor adresate de către jurnalişti.