Defrişările ilegale au fost incluse pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a CSAT, a anunţat preşedinte Klaus Iohannis. Până la şedinţă, toate instituţiile abilitate trebuie să prezinte materiale care să ofere "o imagine mai clară" asupra amplorii acestui fenomen.
"Lucrurile au evoluat, nu mai sunt doar la nivel de intenţie. Am avut săptămâna trecută o discuţie cu premierul despre ordinea de zi pentru următoarea şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, procedură legală, şi am definitivat ordinea de zi pentru următoarea şedinţă a CSAT. Astfel, ea conţine o analiză a situaţiei în domeniu şi până la această şedinţă aşteptăm materiale de la toate institiţiile abilitate pentru a avea o imagine mai clară asupra amplorii şi pagubelor produse de defrişările ilegale", a declarat Iohannis.
Întrebat ce decizie va lua în această privinţă, Iohannis a spus că, într-o primă fază, se doreşte realizarea unei analize şi abia apoi vor fi luate decizii.
"În prima fază, vrem să avem o analiză să vedem cu ce fenomen ne confruntăm, dar nu la modul general, ci la modul concret. Apoi, dacă este cazul, vom lua o decizie", a mai spus preşedintele Iohannis.