Uniunea Democrată Maghiară din România şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale au semnat, marţi, într-o ceremonie publică organizată la Palatul Cotroceni, Acordul Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României propus de preşedintele Klaus Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis a precizat în ceremonia publică organizată la Palatul Cotroceni că voința românilor exprimată la referendumul pe justiție din 26 mai trebuie să fie transpusă într-un cadru normativ aplicabil, subliniind că pactul său pentru democrație în care a invitatul toată partidele politice a fost făcut în acest sens, chiar dacă majoritatea PSD și ALDE nu au dorit participarea.
Președintele consideră că majoritatea PSD și ALDE este împotriva voinței cetățenilor români.
”În data de 26 mai, românii au votat pentru respectarea valorilor europene. Într-o democraţie consolidată, politicienii responsabili sunt cei care ascultă vocea cetăţenilor şi acţionează în consecinţă. Acordul politic pe care l-am propus tuturor partidelor politice imediat după scrutinul din 26 mai răspunde aspiraţiilor cetăţenilor români: stat de drept, justiţie independentă, legiferare transparentă şi responsabilă, continuarea luptei anticorupţie şi integritate în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. După consultările din luna iunie, am lansat tuturor partidelor politice invitaţia de a fi parte a acestui proiect pentru români. Singurele partide care au decis să nu semneze acest acord sunt PSD şi ALDE, care continuă să se îndepărteze de interesele cetăţenilor. Prin pasivitatea ei, majoritatea PSD-ALDE se poziţionează împotriva voinţei românilor. Când cetăţenii şi-au exprimat voinţa suverană într-un anumit sens, consecinţa imediată pentru politicianul care trebuie să ia decizii este că trebuie să acţioneze în acord cu această voinţă”, a spus președintele Klaus Iohannis.
El a subliniat că „românii aşteaptă cât mai repede ca voinţa pe care au exprimat-o la referendumul din 26 mai să fie transpusă în măsuri concrete”.
”E nevoie ca răul produs în ultimii doi ani să fie reparat”, a afirmat Iohannis.
Potrivit acestuia, ”drumul pentru implementarea obiectivelor pactului nu este unul uşor şi se află abia la început”.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi liderul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, au semnat marţi Acordul Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României.