Președintele României, Klaus Iohannis a transmis, joi, condoleanțe familiilor victimelor atacului din Praga, capitala Cehiei, și le-a urat însănătoșire grabnică răniților.
"Sunt îngrozit de împușcăturile de azi din Praga, care au luat atâtea vieți nevinovate”, spune Iohannis, pe X.
Președintele României a transmis condoleanțe familiilor victimelor.
"Exprim cele mai profunde condoleanțe familiilor victimelor și doresc însănătoșire grabnică răniților. România este alături de poporul ceh în aceste vremuri dificile”, a spus Klaus Iohannis.
Departamentul serviciilor de urgență din Praga a declarat pe platforma de socializare X că 11 persoane au fost ucise, inclusiv atacatorul, iar alte 11 au fost grav rănite.