Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis: Am un plan B în cazul în care Guvernul adoptă OUG privind graţierea şi modificarea Codului penal

Klaus Iohannis: Am un plan B în cazul în care Guvernul adoptă OUG privind graţierea şi modificarea Codului penal

<1 minut de citit Publicat la 21:51 24 Ian 2017 Modificat la 21:51 24 Ian 2017
o_1b790gbg718c91tuomqh1j517t28.jpg
Foto: Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, că are un plan "B" în cazul în care Guvernul va adopta OUG privind graţierea şi modificarea Codului penal, scrie Agerpres.

Şeful statului a fost întrebat dacă va continua proiectul referendumului în cazul în care Guvernul va adopta OUG referitoare la graţiere şi Codul penal.

"Haideţi să nu discutăm la modul dacă şi parcă. Eu totuşi cred într-o abordare raţională din partea Guvernului, a majorităţii parlamentare", a răspuns Iohannis, care a adăugat că singura abordare normală pentru o democraţie ar fi fost discutarea în Parlament a acestui subiect.

Întrebat dacă are un plan "B" în caul în care Guvernul va adopta OUG, şeful statului a precizat: 'Evident că am un plan B, dar nu vi-l spun astăzi".

El a mai afirmat că este exclusă posibilitatea organizării a trei referendumuri simultan.

"Haideţi să le luăm atunci când treaba devine serioasă, aşa sigur, anunţă preşedintele referendum şi toată lumea sare că şi ei vor referendum. Eu zic să luăm lucrurile cu calm şi să le tratăm cu maximă seriozitate'", a mai spus Iohannis.

×
Etichete: Klaus Iohannis
x close