Actul normativ a fost aprobat de Senat, în calitate de Cameră decizională, pe 9 decembrie.
La articolul 1 al proiectului de lege se precizează: "Se ratifică Scrisoarea de înţelegere privind avansul pentru pregătirea Proiectului de dezvoltare propus, 'Cartierul pentru justiţie', dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnată la Bruxelles la 30 mai 2019 şi la Bucureşti la 6 iunie 2019, în valoare de 2,5 milioane USD, denumită în continuare Scrisoare de înţelegere privind avansul".
Reprezentantul Guvernului la lucrările Senatului a precizat că Executivul susţine acest proiect de lege.
"Prin adoptarea acestui proiect, creăm premizele acordării viitoare a împrumutului propriu-zis negociat încă din 2018 cu Banca Mondială în valoare de 218 milioane de euro. În egală măsură, vă rog să observaţi din expunerea de motive a proiectului şi din Hotărârea Guvernului 592/2019 că acest obiectiv nu exclude, în măsura în care spaţiul este disponibil, condiţiile reale de teren şi cele tehnico-juridice permit să fie avute în vedere, şi alte obiective de investiţii aferente sistemului judiciar în cadrul proiectului de reabilitare urbană. Deci, avem în două locuri această prevedere cuprinsă", a spus reprezentantul Guvernului.