
Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de decorare a președintelui Curții Constituționale a României, Marian Enache, și a doi judecători, Varga Atilla și Stanciu Livia-Doina, cu ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler.
„În semn de înaltă apreciere pentru competența și înaltul profesionalism dovedite în domeniul justiției constituționale, pentru activitatea de garantare a supremației Constituției, a valorilor sale și a parcursului democratic al statului român, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler domnului Enache Marian, judecător, Președinte al Curții Constituționale a României, doamnei Stanciu Livia-Doina, judecător, Curtea Constituțională a României, și domnului Varga Attila, judecător, Curtea Constituțională a României”, transmite, luni, Administrația Prezidențială.
Este vorba despre cei trei judecători care își vor încheia mandatul de nouă ani la CCR în această primăvară. În locul lor vor trebui numiți alți trei judecători.
Gestul președintelui Iohannis vine după ce, la finalul anului trecut, prin vot unanim, judecătorii CCR au decis anularea alegerilor prezidențiale după ingerințe în procesul electoral.
De asemenea, decorația vine chiar în ziua în care solicitarea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis ajunge, luni, pentru a treia oară în Birourile Permanente Reunite din Parlament.
Potrivit calendarului, la ora 13:30 are loc Biroul Permanent Reunit, care va constata că demersul este procedural și va convoca un plen reunit pentru marți dimineață, plen reunit pentru citirea cererii de suspendare și trimterii acesteia către Curtea Constituțională, care trebuie să dea aviz. Avizul CCR este consultativ, dar este obligatoriu să existe, înainte ca cererea de suspendare să fie supusă votului Parlamentului.
Surse politice spun că judecătorii CCR ar putea decide dacă este constituțională solicitarea sau aceasta este nejustificată, fiind deja într-un calendar pentru organizarea alegerilor prezidențiale și cu un președinte al cărui mandat este prelungit până la preluarea mandatului de către noul președinte.