Un bărbat din judeţul Neamţ s-a urcat băut la volan şi a mers prin oraşul Bicaz în zig zag şi cu farurile stinse. Poliţiştii de la rutieră l-au observat, iar când l-au oprit bărbatul nici măcar nu a reuşit să sufle în fiolă. Şoferul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologige şi a pus la încercare răbdarea asistentelor dar şi a poliţiştilor.
Cu toate că abia se ţinea pe picioare şi nici măcar nu ştia ce zi a săptămânii este, bărbatul le-a spus poliţiştilor că a băut doar o bere înainte să urce la volan.
După ce i s-a luat sânge, bărbatul a ţinut morţiş să le demonstreze poliţiştilor că nu era beat.
Bărbatul nu este la prima vizită la spital pentru că s-a urcat băut la volan. Asistentele îl cunoşteau şi spun că este un client mai vechi care a mai fost depistat conducând sub influenţa alcoolului.