Antena 3 CNN Actualitate Justiție Vlad Cosma a depus plângere penală împotriva unor procurori DNA

Vlad Cosma a depus plângere penală împotriva unor procurori DNA

<1 minut de citit Publicat la 12:03 12 Feb 2018 Modificat la 12:03 12 Feb 2018
o_1c64ngeni1j9aks6er016ahi2l8.jpg

Fostul deputat Vlad Cosma a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva a patru procurori de la DNA Ploieşti, printre care Lucian Onea şi Mircea Negulescu, pe care îi acuză de săvârşirea infracţiunilor de compromiterea intereselor justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat.

Potrivit unor oficiali ai Parchetului General, plângerea a fost depusă vineri şi îi vizează pe procurorii Lucian Onea, Giluela Diaconu, Alfred Savu şi Mircea Negulescu (exclus recent din magistratură).

În urma acestei plângeri, luni a fost înregistrat un dosar pe rolul Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului General.

Antena 3 a difuzat duminică seara o înregistrare, în care fostul deputat PSD Vlad Cosma susţine că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea au încercat să "inventeze dosare în baza unor probe fabricate" unor importanţi oameni politici şi de afaceri, printre care şi lui Sebastian Ghiţă.

În replică, DNA a difuzat luni un comunicat de presă în care spune că Vlad Cosma a prezentat denaturat situaţia, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal.

 

×
x close