Antena 3 CNN Actualitate Justiție Vineri se constituie noul CSM

Vineri se constituie noul CSM

1 minut de citit Publicat la 17:00 05 Ian 2017 Modificat la 17:00 05 Ian 2017
o_1b5ni9rloaa018ei1rbs107n9pa8.jpg

Noul Consiliu Superior al Magistraturii (CSM) se va constitui în şedinţă, vineri, urmând ca membrii forului să îşi aleagă conducerea - preşedinte şi vicepreşedinte. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al CSM, Daniela Lecca, la şedinţa de vineri a fost invitat şi preşedintele Klaus Iohannis. 

Şedinţa, care va avea loc la sediul Institutului Naţional al Magistraturii, cuprinde trei puncte. 

Primul punct prevede o întâlnire a membrilor vechiului CSM (mandatul 2011-2016) cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii constituit ca urmare a alegerilor organizate în perioada iunie-decembrie 2016. 

Al doilea punct de pe ordinea de zi se referă la şedinţa de constituire a noului Consiliu Superior al Magistraturii, iar la punctul trei este trecută alegerea conducerii instituţiei - un preşedinte şi un vicepreşedinte al CSM. 

Noul CSM este format din judecătorii Simona Camelia Marcu şi Mariana Ghena - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea - Curtea de Apel Bucureşti, Nicoleta Margareta Ţînţ - Curtea de Apel Braşov, Andrea Annamaria Chiş - Curtea de Apel Cluj, Gabriela Baltag - Tribunalul Neamţ, Evelina Mirela Oprina - Tribunalul Ilfov, Mihai Andrei Bălan - Judecătoria Timişoara şi Mihai Bogdan Mateescu - Judecătoria Râmnicu Vâlcea. 

Totodată, în CSM au fost aleşi procurorii Codruţ Olaru - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Cristian Mihai Ban - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Florin Deac - Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, Nicolae Andrei Solomon - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Tatiana Toader - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. 

Potrivit art. 3 din Legea 317/2004, Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, dintre care nouă judecători şi cinci procurori, aleşi în adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor, doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi trei membri de drept - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ministrul Justiţiei şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Membrii CSM sunt aleşi pentru un mandat de şase ani, fără posibilitatea de a fi prelungit. 

În termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârilor Senatului privind validarea şi alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, aceştia se vor întruni în şedinţa de constituire, convocată şi prezidată de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ocazie cu care vor fi aleşi preşedintele şi vicepreşedintele acestui for pentru anul 2017.

×
x close