Antena 3 CNN Actualitate Justiție Veste proastă pentru Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie. Ce decizie au luat magistrații

Veste proastă pentru Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie. Ce decizie au luat magistrații

<1 minut de citit Publicat la 15:10 01 Aug 2017 Modificat la 15:10 01 Aug 2017
o_1bmer5rociliuagjji5ueehv8.jpeg
Foto: Agerpres

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au luat o decizie, marți, în privința arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, judecat pentru că ar fi obţinut pe nedrept fonduri europene, potrivit news.ro.

ICCJ a judecat, marţi, solicitarea Arhiepiscopului Tomisului de revocare a controlului judiciar. Instanţa a decis să menţină această măsură, pe o perioada de până la 60 de zile, respingând cererea de revocare a controlului judiciar.

În luna mai, procurorii DNA au cerut instanţei înlocuirea controlului judiciar cu arestul la domiciliu, considerând că Arhiepiscopul Tomisului a încălcat prevederile măsurii preventive, cerere care a fost respinsă atât de Curtea de Apel Constanţa, cât şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorii DNA Constanţa au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Potrivit DNA, în perioada 2010 - 2016 Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăti şi Intervenţie în Agricultură (APIA) în scopul de a primi fonduri europene.

 

×
x close