Antena 3 CNN Actualitate Justiție Vasile Blaga, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Vasile Blaga, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

1 minute de citit Publicat la 18:43 21 Mar 2017 Modificat la 18:43 21 Mar 2017
o_1bbos7310v9t6ce13ln9g7o3g8.jpg
Foto: Agerpres

Fostul copreşedinte PNL Vasile Blaga a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă. DNA Ploieşti a anunţat, astăzi, trimiterea în judecată a lui Vasile Blaga. Decizia a fost luată după ce, în ianuarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis marţi ca dosarul în care Vasile Blaga este acuzat de trafic de influenţă să fie judecat de Tribunalul Bucureşti.

Instanţa supremă a trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti după ce a constatat că nu are competenţa să îl judece, deoarece Vasile Blaga nu mai este parlamentar.

Este vorba despre dosarul făcut în urma mărturisirilor lui Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, şi-n care oamenii lui Blaga au acuzat că, de fapt, Emil Boc şi Traian Băsescu au avut o implicare mult mai mare cu firma Romsys, pentru care Vasile Blaga este acuzat că ar fi făcut trafic de influenţă.

Potrivit procurorilor, acesta ar fi primit importante sume de bani, în schimbul exercitării influenței, astfel încât respectiva firmă să obțină contracte cu două companii naționale.

"În perioada 2011 — 2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horațiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenței prin intermediul inculpatului Ștefan Gheorghe (vicepreședinte al aceluiași partid) asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horațiu Bruno să obțină contracte la cele două companii naționale", arată DNA, în

Potrivit procurorilor, Blaga a primit 500.000 de euro prin intermediul lui Gheorghe Ștefan și 200.000 de euro printr-un alt intermediar.

×
TOP articole
x close