Un procuror de la DNA Constanţa a formulat cerere de apărare a reputaţiei profesionale, după ce presa a scris că a băgat în puşcărie un avocat, din dragoste, anunţă DNA, precizând că a solicitat CSM să facă verificări în acest caz, scrie news.ro.
"În textul articolului respectiv, se încearcă acreditarea ideii conform căreia procurorul Bodean Andrei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa şi-ar fi îndeplinit atribuţiile cu rea-credinţă şi cu încălcarea legii, iar întreaga activitate de urmărire penală din cauza ce privea pe inculpatul Sorin Calaigii ar fi fost bazată pe denunţuri mincinoase şi pe presupusa sa dorinţă personală de răzbunare", arată reprezentanţii DNA.
Ei precizează că avocaţii Sorin Calaigii şi Mihaela Bodîrlâu au fost trimişi în judecată în 4 iulie 2014, pentru trafic de influenţă şi şantaj.
În 28 noiembrie 2016, Sorin Calaigii a fost condamnat, definitiv, de instanţa supremă la patru ani de închisoare pentru două infracţiuni de trafic de influenţă. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi Mihaela Bodîrlău, pentru trafic de influenţă şi şantaj.