Directoarea Agenției de Plăți și Inspecție Socială din Gorj este anchetată pentru abuz în serviciu, după ce n-ar fi plătit alocația mai multor copii pe durata vacanței de vară. Totul a ieşit la iveală după ce un elev, care a împlinit vârsta de 18 ani în vară, nu şi-a mai încasat alocația. Sutele de elevi ar urma să primească sumele restante abia luna viitoare. În acest context, autorităţile reamintesc părinților că au obligația să prezinte dovada că adolescenții sunt înscriși la școală în continuare și după împlinirea vârstei de 18 ani.
Conform directoarei cercetată acum pentru abuz în serviciu, sute de elevi se află în această situație ca urmare a faptului că aceștia ar fi împlinit vârsta de 18 ani până la terminarea anului școlar trecut. Deși n-au finalizat studiile, părinții elevilor avea obligația să prezinte dovada că sunt înscriși la școală în continuare și după împlinirea vârstei de 18 ani.
Pentru că n-au făcut-o sau nu au știut acest lucru, AJPS a asistat plata alocațiilor pentru cei aflați în această situație. Așadar, abia din octombrie banii vor fi virați pentru cei care își continuă studiile liceale.
Familia unui elev care a împlinit vârsta de 18 ani în vară și care n-a mai încasat alocația a depus plângere la poliție împotriva directoarei AJPS Gorj. Polițiștii au întocmit dosar penal acesteia pentru abuz în serviciu și cercetează cauza.
Alocațiile și indemnizațiile pentru copii vor fi livrate mai devreme în septembrie, înainte de începerea școlii
Alocaţiile şi indemnizaţiile pentru copii vor fi plătite înainte de începerea şcolii, la nivel naţional fiind înregistraţi 3,48 milioane de beneficiari de alocaţie de stat pentru copii, informează reprezentanții Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.
"Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin agenţiile teritoriale efectuează plăţile în avans, faţă de data fixată, plata în conturile bancare a beneficiilor de asistenţă socială pentru următoarele beneficii:
- alocaţie de stat pentru copii
- indemnizaţie de creştere a copilului
- stimulent de inserţie pentru creşterea copilului
- indemnizaţia de acomodare
- sprijin adopţie", precizează reprezentanţii ANPIS.
Potrivit bazei de date a agenţiei, la nivel naţional sunt înregistraţi 3.484.686 de beneficiari de alocaţie de stat pentru copii, 159.601 de beneficiari de indemnizaţie pentru creşterea copilului, 83.943 de beneficiari de stimulent de inserţie pentru creşterea copilului şi 4.514 de beneficiari indemnizaţie de acomodare şi sprijin adopţie.