Ministerul Justiției ia primele măsuri după valul de violență şi ură din spaţiul public
Publicat acum 15 ore si 52 minute
Avocatul clujean Radu Chirita, cadru didactic la Facultatea de Drept, cercetător și preşedintele Asociaţiei de studii în dreptul constituţional şi drepturile omului este de acord cu ordonanțele Guvernului Grindeanu, scrie stiridecluj.ro.
”Trăim o epocă ciudată. Explozia Internetului a schimbat lumea. În bine şi în rău, dracu’ ştie dacă mai mult bine sau mai mult rău. Din punctul meu de vedere, un lucru e cert: Internetul şi explozia comunicării au creat, între altele, raiul băieţilor care trăiesc din manipulare. Dacă prin mijloace clasice era al dracu’ de greu să manipulezi mulţimi importante de oameni, netul şi presa modernă (aia clasică a decedat din cauza netului) a făcut-o extrem de uşoară. Oamenii au astăzi tendinţa naturală de a nu citi decât chestiile cu care sunt de acord dinainte de a le citi, nu se uită decât la cei cu cate sunt, din start, de acord etc. Targetarea publicului ţinţă e atât de facilă încât manipularea s-a transformat dintr-o chestie subtilă într-una “pe faţă”. Nici măcar nu e nevoie să minţi, adevărul e atât de gri zilele astea, că e suficient să îl prezinţi incomplet unor oameni care vor, din start, să vadă numai alb sau negru.
Hai să luăm vânzoleli ultimelor perioade pe post de exemplu:
Graţierea şi modificarea codurilor prin ordonanţe de urgenţă. Jurişti de renume mondial, de la Danileţ până la înfierbântaţii de la Curtea de Apel Constanţa susţin că nu se poate constituţional asta, pentru că o graţiere se dă numai prin lege organică. Ba se poate! Domeniile în care nu pot să intervină ordonanţele de urgenţă sunt scrise în Constituţie, iar Curtea Constituţională a clarificat de mult (prost, din punctul meu de vedere) ce se poate reglementa prin ordonanţe şi ce nu. Că nu e legitim, e adevărat. Dar e valabil pentru 99% din OUG-urile date în neştire de toate guvernele. E cel puţin bizar faptul că acum prostestăm că cică nu schimbăm legile justiţiei prin ordonanţe de urgenţă (foarte corectă afirmaţia, de altfel) dar nimeni nu a zis nici mâc când acum un an Guvernul a schimbat prin ordonanţă de urgenţă vreo 70 de articole din codul de procedură penală. Fără aviz de la CSM, fără dezbatere publică, de la cel mai european guvern din istoria României. Am aflat de acea ordonanţă de urgenţă în sala de judecată, judecându-mă pe unul dintre articolele modificate. Cel mai ironic în toată lupta asta între “penali” şi “instituţiile anti-corupţie” este că şi DNA-ul a fost înfiinţat tot prin ordonanţă de urgenţă. Şi încă nu protestează nimeni pe tema asta. Iar acea ordonanţă de urgenţă a fost aprobată în Camera Deputaţilor cu mai puţine voturi decât era nevoie pentru o lege organică…
Pe scurt, e adevărat că nu e firesc să modifici coduri prin ordonanţe de urgenţă. E la fel de adevărat că nu e firesc să protestezi pentru asta numai când instituţii înfiinţate prin ordonanţă de urgenţă cer asta.
Graţierea în sine este o instituţie perfect legitimă. E adevărat că, în urma graţierii, unii ies din puşcărie, iar alţii nu mai merg. Dar, pentru numele lui Sauron, dacă asta este un dezastru pentru omenire, de ce dracu mai avem această instituţie? De ce s-au mai dat graţieri (ultima acum vreo 10 ani parcă) şi nu o fost atâta scandal? E de discutat textul ordonanţei/proiectului de lege sau ce dracu o fi. Acel articol 2 este stupid din punct de vedere juridic şi extrem neclar în ceea ce priveşte aplicarea sa (nu scrie când trebuie să ai 60 sau copii: la data comiterii faptei, la data condamnării, la data aplicării graţierii etc.). Lista de infracţiuni excluse de la graţiere e discutabilă, dar nu ştiu de unde ideea că vine Apocalipsa peste noi. Cine citeşte până la capăt lista aia constată că, prin referire la art. 5 din Legea 78, toate faptele de corupţie sau asimilate sunt excluse.
Nu cred că această graţiere poate rezolva problema enormă a suprapopulării puşcăriilor. O poate diminua, dar nu cred că o poate rezolva. În egală măsură însă, nici alte afirmaţii publice nu sunt reale, ci sunt făcute cu scopul de a manipula. Tocmai citesc o ştire că ceva deşteaptă de la un ONG spune că graţierea ar închide dosarele revoluţiei şi ale mineriadei. Era să îmi pice ochii din orbite. Dooooaaaaamnăăăăă, cred că nici la Spiru nu te putea învăţa aşa ceva! Preşedintele, repet Preşedintele, plus Preşedintele Senatului, repet al Senatului, primii doi oameni în statul ăsta cretin pe care îl avem vorbesc despre amenda pe care ne-o dă/nu ne-o dă CEDO. Nu te aştepţi ca băieţii ăştia să ştie ce face CEDO, dar te aştepţi ca ai lor consilieri să ştie. CEDO nu dă amenzi. Eventual, îţi spune că tu, ca şi stat, te-ai pişat pe propria constituţie atunci când ai ignorat nişte drepturi fundamentale ale unor oameni. Şi, eventual, te obligă să le dai nişte bani acelor oameni ca despăgubiri pentru că ţi-ai bătut joc de ei. Dar nu dă amenzi. Sau poate am lipsit eu în ultimii ani de pe planeta asta.
Alţii or făcut lista celor care scapă. Nume, unu’ şi unu’, suficiente cât să agite masa din ce în mai mare de IYI (intellectual yet idiot) funcţionali pe care îi putem manipula. De unde Avraaam ştiţi asta? Că acele procese sunt pe rol, se pot pronunţa tot felul de pedepse, se pot schimba încadrări juridice etc. La mine în birou am făcut o analiză să vedem ce se întâmplă dacă intră graţierea aia în vigoare. O să iasă din închidoare 2 foşti clienţi: unul condamnat pentru ucidere din culpă (accident de circulaţie), iar altul condamnat pentru transferul unor date de carduri. Atât. Pe dosarele aflate pe rol, habar nu am şi e imposibil de anticipat. Eventual, am un client în apel unde doar eu am făcut apel, omul are sub 5 ani şi nu se mai poate mări, dar ăla cred că va fi achitat. Oricum, e cu suspendare, deci graţierea nu tare îl interesează. De unde Dzeu or ajuns unii la concluzia că scapă Udrea, de exemplu, să mor dacă ştiu. Că ar putea să o ajute graţierea e adevărat, dar până acolo drumul e lung.
Pe scurt, eu cred că, dacă eliminăm art. 2 din ordonanţă şi mai revizuim un pic lista de fapte exceptate, ar fi lege bună. Mai ales dacă ar fi adoptată de Parlament, nu de Guvern.
Abuzul în serviciu. A doua iritare maximă a societăţii oarecum civile este modificarea conţinutului de la infracţiunea de abuz în serviciu. Ca să fiu sincer, eu aş abroga acel text. Cu totul, nu cu 200.000 lei sau orice alte sume. Încerc să explic.
Înainte de asta, pentru urechile fine i-auzi una de la Comisia de la Veneţia (n-am chef să explic ce e asta, dar există google.): “Comisia susține că asemenea prevederi penale generale sunt foarte problematice, atât cu privire la cerințele calitative ale articolului 7 al CEDO, cât și la alte cerințe fundamentale conform principiului suveranității legislative, precum previzibilitatea și acuratețea juridică și susține, de asemenea, că acestea sunt în mod special vulnerabile la manevre politice abuzive (conform Liivik v. Estonia, 25 iunie 2009) […] 102. Pe această bază, Comisia de la Veneția considera prevederile penale naționale cu privire la abuzul în serviciu, excesul de autoritate și expresii similare trebuie interpretate în sens îngust și aplicate cu un prag înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi spre exemplu: infracțiuni grave împotriva proceselor democratice naționale, încălcarea drepturilor fundamentale, subminarea imparțialității administrației publice, șamd.“
Ce i-o fi apucat pe băieţii ăia de la Strasbourg să spună o astfel de inepţie? Şi de ce dracu’ statele care susţin “lupta anti-corupţie” precum SUA, Olanda, Franţa sau Germania nu or incriminat drăcovenia asta de infracţiune, dacă asta este sursa binelui în lume. Răspunsul e simplu: pentru că incriminarea e atât de largă încât nu există funcţionar care să nu fi comis fapta asta. Textul spune că merge la pârnaie orice funcţionar (public sau privat) care o încălcat o lege în exercitarea atribuţiilor sale şi o provocat o pagubă cuiva. Orice poliţist care o făcut un proces verbal de contravenţie anulat ulterior în instanţă pentru că e nelegal merge la puşcărie. Orice procuror care o redactat sau avizat un rechizitoriu anulat în instanţă merge la puşcărie. Orice judecător care pronunţă o soluţie casată de instanţa superioară merge la puşcărie. Orice casier de la butic care nu îţi dă 5 bani rest merge la puşcărie. Orice şef de instituţie care semnează vreun act pe care îl pun sub nas departamentele de sub el, iar actul e anulat ulterior în instanţă ca fiind nelegal merge la puşcărie. Etc. Aaaa, nu e normal să fie aşa? Fix de aia o zis Comisia de la Veneţia ce o spus, tocmai de aia învăţătorii noştrii mai din Vest nu au aşa ceva prin legi. Sigur că nici la noi nu merg la pârnaie toţi funcţionarii. Dar legea asta permite organelor să aleagă pe cine vor, că sigur ceva îi găsesc. Aşa cum mi-a spus un procuror: “o să luăm toate dosarele la care a lucrat dl. X până găsim ceva unde a făcut vreun act ilegal“. Sau cum a spus un procuror de şedinţă atunci când am spus că am hotărâri judecătoreşti care spun că un act a fost legal: “Ministerul Public are o altă opinie“. Pe scurt, vreţi Kafka? Infracţiunea de abuz în serviciu este o subiect permanent.
