Antena 3 CNN Actualitate Justiție Tribunalul București: Doctorul Gheorghe Burnei se poate întoarce în sala de operații de la spitalul de stat

Tribunalul București: Doctorul Gheorghe Burnei se poate întoarce în sala de operații de la spitalul de stat

1 minut de citit Publicat la 15:57 25 Aug 2017 Modificat la 15:57 25 Aug 2017
o_1bocnccvpl501nesric6j118d48.jpg

Doctorul Gheorghe Burnei se poate întoarce în sala de operații la spitalul de stat, au hotărât astăzi judecătorii de la Tribunalul București, scrie Casa Jurnalistului. Decizia poate fi contestată de procurori. Burnei este judecat acum pentru 21 de fapte de luare de mită. Experimentele medicale sunt cercetate într-un alt dosar penal și mai multe procese civile.

Medicul Gheorghe Burnei a fost trimis în judecată pentru luare de mită, iar dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București.

Dosarul în care renumitul chirurg Gheorghe Burnei a fost trimis în judecată, fiind acuzat de luare de mită, a fost înregistrat la Tribunalul București pe 8 iunie și încă nu a fost stabilită o dată pentru începerea procesului.

Anul trecut, în luna decembrie, anchetatorii l-au acuzat pe Burnei de luare de mită, dar și de malpraxis. Anchetatorii au susținut că, în perioada 26 octombrie – 24 noiembrie 2016, medicul ar fi luat de 15 ori mită de la părinţii unor copii internaţi la Spitalul “Marie Curie”, pe care i-a operat sau doar i-a consultat, sumele primite fiind între 50 de lei şi 1.350 de euro.

La sfârșitul anului trecut, Şeful secţiei de ortopedie a Spitatului Marie Curie, Gheorghe Burnei, a fost plasat în arest la domiciliu.

Scandalul a apărut în urma unui articol apărut pe Casa Jurnalistului, în care doctorul este acuzat de părinţii unei fete de 19 ani că ar fi experimentat cu un implant neomologat pe fiica lor, atunci când era doar o fetiță. De atunci fata a făcut deja 11 operații și tot nu se mai poate deplasa. Totodată, cel supranumit "Îngerul copiilor" este acuzat şi că ar fi luat şpagă.

Ce spune Gheorghe Burnei despre experimentul care a schilodit pe viaţă o fată

Citiți și Detalii șocante. Surse: Doctorul Burnei ar fi implantat unor copii fragmente de oase de vită, bucăţi de tanc și şuruburi din comerţ

×
Etichete: Gheorghe Burnei
x close