Antena 3 CNN Actualitate Justiție Trei jandarmi din Bihor şi-ar fi luat concedii medicale false pentru a merge în Congo ca mercenari în armata lui Horaţiu Potra

Trei jandarmi din Bihor şi-ar fi luat concedii medicale false pentru a merge în Congo ca mercenari în armata lui Horaţiu Potra

militari care se anreneaza în padure
Angajările erau realizate prin intermediul Asociației Românilor. Sursa foto: Getty Images
de Claudia Popovici    |    29 Oct 2024   •   16:39

Mai multe percheziţii au avut loc marţi la domiciliile a trei jandarmi din Oradea, efectuate de către ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie, iar la sediul Jandarmeriei Bihor s-au ridicat documente din birourile conducerii. Cei trei jandarmi sunt bănuiţi că s-au folosit de certificate medicale fictive pentru a ajunge în Congo, în calitate de contractori militari privaţi, în armata de mercenari organizată de sibianul Horaţiu Potra, scrie Agerpres. 

Cei trei jandarmi ar fi fost în relaţii apropiate cu conducerea IJJ Bihor, care le-ar fi dat aprobări în anii 2023 - 2024 să cumuleze concedii medicale sub pretexte false pentru perioada în care au fost angajaţi ca mercenari în Congo. Astfel, se încasau şi indemnizațiile pentru concediile medicale, şi salariile de mercenari, care erau în valoare de 5.000 de euro pe lună. Angajările erau realizate prin intermediul Asociației Românilor care au activat în Legiunea Franceză, coordonată de către Horațiu Potra.

Acuzaţiile din dosar privesc fapte de corupţie şi asimilate celor de corupţie, cum ar fi luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, fals în declaraţii şi înşelăciune.

Marți dimineață, Direcția Generală Anticorupție a efectuat mai multe percheziții la Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor.

„Facem precizarea că Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor i s-au solicitat de către DNA, printr-o ordonanţă, predarea unor înscrisuri având în vedere un dosar pe care instituţia mai sus menţionată îl instrumentează. 

De asemenea, la acest moment, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor nu se desfăşoară percheziţii de către organele abilitate ale Direcţiei Generale Anticorupţie. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor colaborează cu organele de cercetare penală şi de fiecare dată când ni se vor cere pe cale oficială informaţii care pot elucida astfel de situaţii, vom pune la dispoziţie, în regim de urgenţă, toate datele solicitate", se arată într-o informare a Jandarmeriei Bihor, transmisă purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Mercenari români care antrenau forțele din Congo, uciși de rebeli

Doi români și un cetățean al Republicii Moldova au fost uciși, iar alți patru au fost răniți în luptele dintre forțele guvernamentale ale Republicii Democrate Congo și mercenarii susținuți de Rwanda.

Grupul militar condus de Potra a fost atacat în timp ce se aflau într-o tabără de instruire improvizată.

Depășiți numeric de forțele insurgente, care încercau cucerirea localității, românii ar fi așteptat ajutor din partea armatei congoleze aproape 10 ore.

„Băieții pe care îi avem în apărare lângă paza de instrucție au plecat în control să verifice inamicul. Au fost ținta unei rachete ghidate trasă de la 4-7 kilometri, de M23, susținută sau armata rwandeză.

Noi instruim armata congoleză și în același timp trebuie să păzim zona de instrucție și zona în care locuim. Deci avem posturi de pază, de apărare, turul zonei în care trăim și în care ne desfășurăm activitatea.

În februarie una dintre aceste poziții a fost atacată. Este o zonă periculoasă, încercuită de armata rwandeză și singura comunicare cu exteriorul este pe apă sau pe calea aerului", a povestit Horațiu Potra pentru Antena 3 CNN. 

Românii care au fost uciși în luptele din Congo fac parte din gruparea de mercenari ai lui Horațiu Potra, veteran al Legiunii Străine, implicat în mai multe operațiuni pe continentul african. Compania sibianului era afiliată guvernului de la Kinshasa, care sunt angajați în luptă cu rebelii M23, adică mișcarea 23 martie, numită și Armata Revoluționară din Congo.

Cine este Horaţiu Potra

Horațiu Potra este fost luptător în Legiunea Străină. Sibianul a fost implicat în mai multe scandaluri. În 2010, anchetatorii descindeau la el. La vreme respectivă, Poliția l-a găsit cu pistolul armat sub pernă.

În Congo, românul a încheiat cu statul de acolo un contract bănos. 62 de milioane de dolari i-ar împărți cu un alt român. Firmele celor doi au adus în Africa peste 300 de mercenari români. După pierderea camarazilor, mercenarii români au cerut să se întoarcă în România. 

×
Parteneri
x close