O schimbare a legii din 2013 le permite condamnaților din România să solicite reducerea cu 30 de zile a sentinței pentru fiecare carte pe care o publică în închisoare, ceea ce a făcut ca magnații și politicienii închiși pentru corupție să fie cuprinși de o frenezie a scrisului pentru a profita de 'un sistem la fel de corupt ca și ei', scrie vineri publicația The Economist, citată de
Agerpres.
Realizatorii ediției din România a jocului Monopoly ar putea lua în considerare schimbarea talonului 'Ieși liber din închisoare' cu unul cu mesajul 'A scris o carte în închisoare'. O schimbare a legii din 2013 le permite condamnaților să solicite reducerea cu 30 de zile a sentinței pentru fiecare carte pe care o publică în închisoare. Asta a făcut ca magnații și politicienii închiși pentru corupție să fie cuprinși de o frenezie a scrisului, 'un sistem la fel de corupt ca și ei'.
Printre cei care au profitat de această lacună, sau speră să facă acest lucru, sunt Adrian Năstase, fost prim-ministru, George Copos, om de afaceri și fost ministru, Gigi Becali, un alt magnat devenit politician, și Ioan Niculae, despre care se spune că este cel mai bogat român.
Gică Popescu, un fost fotbalist vedetă condamnat pentru spălare de bani, este pe cale să fie eliberat anticipat după ce a scris nu mai puțin de patru cărți. Candidate la titlul de autori sunt de asemenea persoane din managementul sportiv și alți politicieni.
Înainte de 2013, o prevedere din lege permitea reducerea sentinței pentru cei care scriau opere de cercetare academică, dar criteriile erau suficient de stricte pentru a preveni abuzurile. Noua lege urma și ea să fie însoțită de recomandări stricte stabilite de Ministerul Justiției și aprobate de guvern, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. Până când această lacună va dispărea, cei cu mijloacele de a face acest lucru vor continua 'să scrie pe bandă rulantă cărți fără valoare', notează The Economist.