Antena 3 CNN Actualitate Justiție Stelian Ion: Să lovim grupurile infracționale acolo unde le doare mai tare, la bani

Stelian Ion: Să lovim grupurile infracționale acolo unde le doare mai tare, la bani

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 21:34 26 Feb 2021 Modificat la 21:34 26 Feb 2021
Stelian Ion: Să lovim grupurile infracționale acolo unde le doare mai tare, la bani

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a participat, vineri, la bilanțul DIICOT. 

"Trebuie să lucrăm la blocarea fluxurilor de bani și apoi la recuperarea prejudiciilor și produsului din infracțiuni, deoarece grupurile infracționale trebuie lovite acolo unde le doare cel mai tare, adică la bani.

De asemenea, o foarte bună măsură o reprezintă constituirea structurii de combatere a traficului de persoane, un flagel care s-a extins în ultimii ani și care trebuie combătut cu toate mijloacele disponibile”, a spus Stelian Ion.

Ministrul Justiției, Stelian Ion: "Spălarea" banilor trebuie să fie o prioritate operațională"

"Abordarea cauzelor de trafic de persoane, dar și de trafic de droguri și criminalitate informatică trebuie să aibă în vedere și componenta de spălare a banilor, fiind o continuare firească a activității unor grupări criminale care obțin venituri din aceste infracțiuni.

Spălarea banilor trebuie să fie prioritate operațională, întrucât infractorii români și grupările din care fac parte, care acționează în spațiul european și nu numai, trimit bani în țară pentru a fi "spălaţi".

Toți acești bani și bunurile care sunt achiziționate trebuie să facă obiectul unor măsuri de indisponibilizare și, ulterior, de confiscare”, a mai spus ministrul Justiției.

×
x close