Ministrul Justiției, Raluca Prună, a apreciat, miercuri, că raportul MCV este unul ”bun în general”, care notează progresele din justiție.
”Comisia arată că s-au obținut progrese în sistemul judiciar și se continuă un parcurs ascendent”, a declarat ministrul Justiției, Raluca Prună.
Totodată, ea este de părere că ”există premise ca într-un orizont scurt de timp, acest mecanism MCV să nu mai fie necesar”.
România are rezultate tot mai bune în lupta împotriva corupţiei, dar autorităţile mai au de luat măsuri pentru a reduce numărul corupţilor la nivel înalt. Este concluzia raportului MCV publicat miercuri.
Comisia Europeană laudă progresele făcute de ţara noastră în domeniul justiţiei. Rămân însă probleme în domenii-cheie pe care România trebuie să le rezolve cât mai repede, arată raportul.
De exemplu, autorităţile trebuie să ia măsuri pentru ca parlamentarii să nu se mai poată proteja între ei de urmărirea penală.
De exemplu, autorităţile trebuie să ia măsuri pentru ca parlamentarii să nu se mai poată proteja între ei de urmărirea penală.