Procurorul general refuză să dea amănunte în legătură cu audierea lui Carmen Iohannis la Parchet. Augustin Lazăr s-a limitat să răspundă doar că nimeni nu interferează în activitatea de urmărire penală.
„Nici eu și nici dumneavoastră nu cred că doriți să interferați în activitatea de urmărire penală a unui procuror care este suveran în dosarul pe care îl are. Deocamdată, în România, justiția este independentă”, a spus Augustin Lazăr.
Carmen Iohannis a refuzat până acum de două ori să se prezinte la Parchet pentru a fi audiată.
Prima dată a motivat că va fi plecată alături de soțul său ”în vizită de stat”, iar a doua oară avocatul Primei Doamne a depus la Parchet documente care arată că soţia preşedintelui României nu se poate prezenta la audieri din cauze medicale.
Citește și: Surse: Carmen Iohannis va fi chemată din nou la audieri