UPDATE 12.32 - Cinci persoane reținute în dosarul de corupție al primarului Capitalei, Sorin Oprescu, vor fi duse luni la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, se arată într-un comunicat al DNA remis presei luni.
Este vorba de trei funcționari din Primăria București, respectiv Ruxandra Petroi Avasiloae - director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, adjunctul său, Florin Șupeală, și Octavian Mircea Constantinescu, director economic în cadrul aparatului Primarului Municipiului București, toți trei fiind acuzați de luare de mită.
De asemenea, procurorii cer arestarea fostului șofer al lui Oprescu, Cristian Stanca, zis Grenadă, acuzat de complicitate la luare și dare de mită, și a omului de afaceri Claudiu Bengalici, administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de complicitate a spălării banilor.
DNA susține că, în perioada mai-august 2015, Cristian Stanca împreună cu o altă persoană ce deținea o funcție de conducere în aparatul Primarului Municipiului București, a pretins de la patru denunțători, oameni de afaceri, suma de 852.626 lei, din care au primit echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro.
Persoana respectivă a fost de acord să vireze din patrimoniul instituției în cel al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești suma necesară, pentru ca această din urmă instituție să achite contravaloarea lucrărilor executate de societatea denunțătoare în temeiul unui contract de prestări servicii.
În perioada iulie-august 2015, Cristian Stanca, știind că Șupeală Florin și Ruxandra Petroi Avasiloae fuseseră de acord să primească drept mită suma de 70.000 euro pentru amândoi, de la aceleași persoane denunțătoare, a insistat în mod repetat pe lângă acestea din urmă să achite celor doi măcar o parte din banii promiși.
Suma de bani urma să fie remisă pentru ca cei doi să fie de acord cu încheierea și derularea contractului de prestări servicii.
În luna iulie 2015, Cristian Stanca împreună cu aceeași persoană a pretins de la oamenii de afaceri suma de 7.000 euro, pentru a-i remite directorului economic Octavian Mircea Constantinescu, lucru care s-a și întâmplat la data de 12 august 2015.
Această sumă de bani a fost pretinsă de Octavian Mircea Constantinescu, pentru că a fost de acord să dispună virarea cu prioritate a unor sume de bani necesare achitării lucrărilor executate de firma oamenilor de afaceri.
Procurorii mai susțin că, în perioada iulie-august 2015, Cristian Stanca împreună cu aceeași persoană cu funcție de conducere în aparatul Primarului a pretins de la cei patru denunțători sume de bani, pe care le-a particularizat la data de 4 august 2015 ca fiind 50.000 euro, susținând că, prin influența pe care o are asupra primarului Sorin Oprescu, îl va determina pe acesta să aprobe virarea către Centrul Cultural al Palatelor Brâncovenești a sumelor necesare achitării către societatea oamenilor de afaceri a lucrărilor executate.
De asemenea, Cristian Stanca a precizat denunțătorilor că aceștia bani vor fi remiși primarului Sorin Oprescu.
În 2014, Claudiu Bengalici a ajutat persoana cu funcție de conducere în aparatul Primarului să disimuleze natura provenienței sumei de 6.428.698 lei, primită în două rânduri cu titlu de mită de la aceleași persoane, cunoscând că banii proveneau din săvârșirea unor infracțiuni de corupție.
____________________________________
Ştirea iniţială 08.58Fostul şofer al lui Sorin Oprescu şi alţi trei directori din Primăria Capitalei au fost reţinuţi în dosarul edilului.
În timp ce anchetatorii percheziţionau ieri casa lui Sorin Oprescu, la sediul DNA au fost aduşi la audieri mai mulţi suspecţi, funcţionari în cadrul Primăriei Generale a Capitalei şi angajaţi de la diverse companii.
La DNA a fost audiat şi administratorul cimitirelor, unul dintre denunţători, care i-ar fi dat primarului Sorin Oprescu cei 25.000 de euro, o primă tranşă din cei 60.000, cât ar fi cerut edilul.
Alăuri de Sorin Oprescu au fost reţinuţi de procurorii DNA şi câţiva subordonaţi ai primarului.
Unul din ei este fostul şofer al primarului Capitalei, Cristian Stanca, reţinut de procurori pentru complicitate la luare de mită. El ar fi jucat rolul de intermediar, spun procurorii.
În acelaşi dosar au fost reţinuţi şi doi directori din cadrul Primăriei, Ruxandra Avasiloae şi Florin Şupeală, ambii cu funcţii de conducere la Centrul Cultural "Palatele Brancoveneşti".
Reţinut pentru 24 de ore a fost şi directorul economic al Primăriei, Mircea Octavian Constantinescu, tot pentru luare de mită în dosarul lui Oprescu.