Procurorii DNA i-au stricat vacanţa edilului din Lehliu, Iulian Iacomi, care a fost nevoit să se întoarcă în ţară pentru a fi audiat. Primarul "Şpăguţă", aşa cum era poreclit în cercul de apropiaţi ai lui Iulian Dumitrescu, este acuzat că a primit mită de la Dumitrescu în 50 de tranşe pentru a-i oferi un teren de 70.000 de metri pătraţi la un preţ avantajos.
UPDATE 14.20 Primarul oraşului Lehliu Gară, Iulian Iacomi, a fost plasat sub control judiciar de DNA pe o perioadă de 60 de zile, el fiind acuzat de luare de mită în dosarul de corupţie al preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu.
Potrivit unor oficiali ai DNA, procurorii au pus sechestru pe averea primarului.
În ultima declaraţie de avere depusă în 2024, Iulian Iacomi a menţionat că deţine două case (cu suprafeţe de 100 şi 200 mp) şi trei terenuri (două intravilan de 2.000 mp şi 990 mp şi un teren forestier de 5.000 mp).
Știrea inițială
Primarul oraşului Lehliu Gară, Iulian Iacomi, s-a prezentat vineri la sediul DNA, pentru a fi audiat în dosarul de corupţie al preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu.
"Nu sunt eu <Şpăguţă>, am o relație specială cu Iulian Dumitrescu", a spus primarul, care a adăugat că își va demonstra nevinovăția.
Audierea vine după ce în referatul de extindere penală pe numele lui Iulian Dumitrescu apar detalii despre o afacere de corupţie cu terenuri în oraşul Lehliu.
Astfel, conform unor stenograme apărute în presă, Iulian Dumitrescu i-ar fi dat primarului din Lehliu mari sume de bani, pentru ca edilul să aprobe ridicarea unei hale de producţie a panourilor termoizolante, pe un teren de şapte hectare deţinut de firme controlate de preşedintele CJ Prahova.
În stenograme, primarul Iulian Iacomi apare cu apelativul "Şpăguţă"
În data de 02.02.2022, VASILE GEORGIANA-RALUCA a trimis către DUMITRESCU IULIAN următorul mesaj: În afară de calcule, îi mai dau ceva lu Lehliu ?
VASILE GEORGIANA-RALUCA: A trecut Lehliu.
VASILE GEORGIANA-RALUCA: Am ținut-o pe a noastră, și eu și Marina și cred că 60% a cedat.
În data de 04.02.2022, între VASILE GEORGIANA-RALUCA și soțul acesteia VASILE ALEXANDRU MĂDĂLIN, are loc următorul schimb de mesaje WhatsApp:
VASILE ALEXANDRU MĂDĂLIN: Pleci mai devreme?
VASILE GEORGIANA-RALUCA: La 3 zic că plec.
VASILE GEORGIANA-RALUCA: Îl aștept pe dl primar.
VASILE ALEXANDRU MĂDĂLIN: Aha.
VASILE GEORGIANA-RALUCA: Șpăguță.
Împrejurarea că VASILE GEORGIANA-RALUCA se referă în mod elocvent la primarul IACOMI IULIAN cu apelativul de ,,Șpăguță", în contextul în care acestuia i se remit constant sume de bani în legătură cu tranzacționarea unor suprafețe de teren de pe raza localității în care primarul IACOMI IULIAN deține funcția de primar, vine să întărească concluzia că sumele în cauză, menționate în evidențele excel drept ,,comision", sunt în fapt remise primarului IACOMI IULIAN cu titlu de mită în legătură cu îndeplinirea unor formalități ce cad în atribuțiile sale de serviciu, necesare vânzării lotului de 70.000 mp în condiții cât mai avantajoase de către DUMITRESCU IULIAN, au stabilit procurorii.
Care sunt acuzațiile aduse de DNA
Joi, DNA a anunţat că a extins urmărirea penală pe numele lui Iulian Dumitrescu, pentru alte peste 65 de fapte, printre care dare de mită în formă continuată (50 acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (3 acte materiale), luare de mită în formă continuată (8 acte materiale), efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.
Conform DNA, în perioada 22 octombrie 2021 - 8 noiembrie 2022, Iulian Dumitrescu, persoană cu rol decizional în cadrul unei societăţi comerciale care era proprietara unui teren şi beneficiar real al sumelor de bani care alimentau un cont bancar având ca titular societatea comercială respectivă, ar fi dat unui funcţionar public, în numerar, suma totală de 923.350 lei (în 43 de tranşe) şi 74.000 euro (în 7 tranşe).
"Banii ar fi fost daţi în legătură cu îndeplinirea de către funcţionar a unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu în domeniul urbanismului cu privire la terenul respectiv. Suma primită ar fi fost o parte a unui procent calculat din suma de 1.120.000 euro, reprezentând preţul vânzării terenului ce s-a încasat în contul ce avea ca beneficiar real pe Iulian Dumitrescu", arată anchetatorii.