Preşedintele Klaus Iohannis a contestat la CCR modificarea legii privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

În sesizarea adresată preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, şeful statului arată că actul normativ a fost transmis de Parlament spre promulgare pe 3 iulie, iar "prin conţinutul normativ această lege cuprinde dispoziţii contrare normelor şi principiilor constituţionale consacrate de art. 1 alin. (5), art. 21, art. 124 alin. (3), art. 147 alin. (4) şi de art. 148 alin. (2) şi (4)".

Preşedintele precizează că art. I pct. 6 din lege încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie.

"Art. I pct. 6 din legea criticată prevede completarea art. 18 din Legea nr. 192/2006 cu un nou alineat, potrivit căruia: "Consiliul de mediere înfiinţează Institutul de formare continuă, în vederea creşterii calităţii pregătirii profesionale continue a mediatorilor autorizaţi". În primul rând, norma nu precizează statutul juridic al acestei entităţi, nefiind clar care sunt dispoziţiile aplicabile acestuia. În al doilea rând, este neclar dacă formarea profesională a mediatorilor va fi asigurată doar de această entitate sau rolul său va fi unul complementar celorlalţi furnizori de formare profesională prevăzuţi la art. 9 alin. (1) din lege, potrivit căruia: "Formarea profesională a mediatorilor se asigură prin cursuri de formare profesională organizate de către furnizorii de formare şi de către instituţiile de învăţământ superior acreditate", se arată în sesizarea preşedintelui.

Sesizarea preşedintelui se referă şi la art. I pct. 12 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

"Potrivit dispoziţiilor introduse prin art. I pct. 12 din legea criticată, "acordul de mediere verificat şi atestat de către avocaţii părţilor, de către notarul public sau de către un avocat sau notar public ales de mediator cu acordul părţilor, este titlu executoriu". În prezent, acordul de mediere autentificat de către un notar reprezintă titlu executoriu. În privinţa înscrisurilor sub semnătură privată, art. 641 din Codul de procedură civilă arată că "înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii, numai dacă sunt înregistrate în registrele publice, în cazurile şi condiţiile anume prevăzute de lege". Din această perspectivă, apreciem că necorelarea celor două dispoziţii atrage neclaritatea dispoziţiilor art. I pct. 12 din legea criticată cu atât mai mult cu cât Legea nr. 192/2006 nu prevede un registru public pentru respectarea dispoziţiilor art. 641 din Codul de procedură civilă. (...) Considerăm că dispoziţiile introduse prin art. I pct. 12 sunt neclare şi lipsite de previzibilitate şi, prin aceasta, contravin art. 1 alin. (5) în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii, astfel cum aceasta a fost dezvoltată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale", susţine preşedintele.

Totodată, sesizarea face referire şi la art. I pct. 21 din actul normativ.

"La art. I pct. 21 din legea dedusă controlului de constituţionalitate se introduc două noi articole, art. 76 şi 77. Potrivit art. 76, judecătorul, în baza rolului activ, aplicând dispoziţiile art. 227 din Codul de procedură civilă, dispune trimiterea părţilor la mediere, în cauzele ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii, şi care se află pe rolul primei instanţe de judecată de mai mult de 18 luni de la învestirea acesteia, fără a fi soluţionate, exceptând cauzele în care acestea au încercat soluţionarea prin mediere. În primul rând, prin această normă cu caracter imperativ, părţile sunt plasate în afara cadrului procesual, fiind obligate ca, în cauzele precizate mai sus, să parcurgă procedura medierii, ceea ce constituie o îngrădire a accesului liber la justiţie stabilit de art. 21 din Constituţie. Chiar dacă modificările aduse Legii nr. 192/2006 nu prevăd o sancţiune pentru neparcurgerea procedurii medierii (spre deosebire de situaţia în care a fost pronunţată Decizia nr. 266/2014, când neparticiparea la şedinţa de informare privind avantajele medierii atrăgea inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată), totuşi norma imperativă referitoare la dispunerea trimiterii părţilor la mediere determină suspendarea litigiului în cauză. Acest lucru obligă părţile să urmeze procedura de mediere, în detrimentul continuării procesului în faţa instanţei, aspect ce aduce atingere accesului la justiţie, prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală. (...) În al doilea rând, considerăm că această normă intră în contradicţie cu prevederile art. 227 din Codul de procedură civilă, care prevede că judecătorul poate invita părţile să participe la mediere şi recomandă acestora să recurgă la procedura medierii precizând, totodată, faptul că medierea nu este obligatorie pentru părţi. (...) În al treilea rând, la art. 76 din legea criticată se instituie o obligaţie în sarcina judecătorului de a dispune trimiterea părţilor la mediere", se precizează în sesizarea preşedintelui.

În legătură cu principiul constituţional al independenţei judecătorilor, arată documentul, Curtea Constituţională a precizat că atribuţiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel încât legiuitorul aflat în imposibilitate de a prevedea toate situaţiile juridice lasă judecătorului, învestit cu puterea de a spune dreptul, o parte din iniţiativă (Decizia nr. 838/2009 din 27 mai 2009). "Prin introducerea acestei reglementări însă, judecătorul de caz este lipsit de această iniţiativă şi, prin urmare, dispoziţiile art. 76 din legea criticată contravin şi art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală", adaugă şeful statului în sesizarea către CCR.