Cazul lui Sorin Oprescu, ajuns la Spitalul Universitar direct din arestul Capitalei, reaminteşte de alţi politicieni celebri care, odată ajunşi după gratii, au acuzat diverse probleme medicale. Doar că, în cazul unora, bolile au fost mai mult închipuite, după cum au şi recunoscut într-un final, scrie
Jurnalul Naţional. Cel mai cunoscut personaj care s-a îmbolnăvit după ce a simţit aerul rece din celulă este Gigi Becali. Fostul europarlamentar a cerut întreruperea pedepsei pe motiv că are nevoie de o operaţie complicată la coloană. Ba chiar s-a prezentat în faţa instanţei cu un guler cervical. Când magistraţii i-au respins cererea, Becali a spus că i se doreşte moartea. După un timp, a recunoscut că a purtat gulerul doar pentru a-i impresiona pe judecători, scrie Jurnalul Naţional.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a ajuns la Urgenţe cu un puseu de tensiune. Totul s-a întâmplat după ce a fost reţinut de DNA, pentru trafic de influenţă.
Un alt preşedinte de consiliu judeţean, Constantin Nicolescu, din Argeş, a ajuns din închisoare la spital, din cauza problemelor cu inima. Nicolescu executa o pedeapsă de 7 ani şi 8 luni de închisoare, pentru fraude cu fonduri europene.
Monica Iacob-Ridzi, fost ministru al Tineretului si Sportului în timpul guvernării PDL, nu a izbutit însă să iasă de după gratii. Deşi a invocat mai multe boli ale sângelui, Ridzi nu a obţinut întreruperea condamnării de 5 ani de închisoare, pentru abuz în serviciu.
Au existat şi politicieni care au leşinat în faţa instanţei. Fostul primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, arestat preventiv pentru luare de mită, şi-a pierdut cunoştinţa la tribunal. Prin aceeaşi experienţă a trecut şi fostul senator Cătălin Voicu, luat cu ambulanţa după ce i s-a făcut rău la dezbaterea de la Instanţa Supremă. Fostului primar din Piteşti, Tudor Pendiuc, este un alt politician care a leşinat în sala de judecată. Anul acesta şi Dorin Cocoş a leşinat în arestul Poliţiei Capitalei, scrie Jurnalul Naţional.
În ediţia de astăzi puteţi vedea întreaga listă a politicienilor care au încercat să scape din închisoare pe baza problemelor medicale.