Antena 3 CNN Actualitate Justiție Percheziţii la un medic de familie din Corbii Mari, după ce ar fi eliberat adeverinţe false de vaccinare pentru zece fotbalişti

Percheziţii la un medic de familie din Corbii Mari, după ce ar fi eliberat adeverinţe false de vaccinare pentru zece fotbalişti

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 10:11 02 Sep 2021 Modificat la 11:05 02 Sep 2021
certificat
Sursa foto: Paula Bronstein/Getty Images

Poliţiştii de la Investigarea Criminalităţii Economice au descins, în această dimineaţă, în trei locaţii, respectiv cabinetul medicului de familie din Corbii Mari, sediul Asociaţiei Sportive Fotbal Club Pucioasa, dar şi acasă la medicul de familie, în comuna Aninoasa.

Potrivit unor surse, o femeie în vârstă de 47 de ani, medic de familie în Corbii Mari, ar fi fost instigată de soţul ei, preşedinte şi antrenor al clubului de fotbal din Pucioasa, să elibereze zece adeverinţe false de vaccinare pentru zece fotbalişti ai clubului.

În apărarea sa, medicul de familie a declarat că i-a vaccinat pe cei zece fotbalişti, iar dosarul penal a fost întocmit de poliţişti în baza unei plângeri de care nu ştia.

"La această oră, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița pun în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Pucioasa, Corbii Mari și Aninoasa, din județul Dâmbovița, la persoane bănuite de înșelăciune, fals intelectual și fals informatic.

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, ce are ca obiect eliberarea ilegală a unor adeverințe de vaccinare anti-COVID-19.

Sunt puse în aplicare 13 mandate de aducere.

Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie-august a.c., o femeie, în calitate de medic de familie, instigată de un bărbat, ar fi implementat, în sistemul informatic specific, date nereale privind vaccinarea a 10 persoane împotriva COVID-19. Astfel, ar fi fost eliberate adeverințe false de vaccinare și s-ar fi decontat ilegal 400 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru presupusa vaccinare a persoanelor.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale", se arată într-un comunicat al Poliţiei.

×
x close