Poliţiştii buzoieni, alături de autorităţile din Statele Unite ale Americii, prin intermediul Interpol, au identificat o fetiţă în vârstă de 12 ani care a transmis prin intermediul unei platforme online un mesaj de sinucidere, după ce ar fi fost victimă a cyber-bulling-ului pe perioada şederii pe teritoriul altui stat, notează Agerpres.
Potrivit unor surse judiciare, minora s-ar fi întors recent din Anglia, alături de părinţi, după ce ar fi fost supusă cyber-bulling-ului, iar la revenirea în ţară, în contextul începerii noului an şcolar, s-ar fi temut că va avea parte de un tratament similar. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), minora ar fi trimis pe o platformă de socializare online un mesaj care conţinea ameninţări cu suicidul.
"O minoră din Buzău, utilizatoare a unei platforme de mesaje multimedia instant, a alertat autorităţile la nivel mondial prin transmiterea unui mesaj care conţinea ameninţări cu suicid. La data de 21 august a.c., în jurul orei 18,00, dispeceratul IPJ Buzău a fost sesizat de către Biroul Naţional Interpol cu privire la un caz de ameninţare cu sinuciderea utilizatorului unei platforme de mesaje multimedia instant. În temeiul sesizării, poliţiştii din dispozitivul curent au fost mobilizaţi în vederea identificării cu operativitate a utilizatorului contului, depistării acestuia şi înlăturării stării de pericol. În urma cooperării rapide între autorităţile din România şi Statele Unite ale Americii, în pofida faptului că informaţiile erau minime şi vagi, poliţiştii din dispecerat au stabilit în scurt timp că utilizatorul contului şi transmiţătorul mesajului este o minoră de 12 ani din Buzău", a informat, joi, IPJ Buzău.
În acest context, poliţiştii au desfăşurat căutări în mai multe locaţii în care s-ar fi semnalat prezenţa minorei, fiind ulterior depistată.
"Sub coordonarea şi cu sprijinul datelor puse la dispoziţie de către Centrul Operaţional al IPJ Buzău, minora a fost depistată prin verificările rapide efectuate în teren de către poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Mărăcineni. Minora a fost consiliată în prezenţa familiei şi, din verificări, a reieşit că aceasta ar fi fost victimă a cyber-bulling-ului pe perioada şederii pe teritoriul altui stat. Copilul a mai precizat că a evitat să le spună părinţilor, întrucât se gândea că nu ar fi înţeles-o.
Minora a fost consiliată cu privire la riscurile utilizării reţelelor sociale
Părinţii minorei şi-au luat angajamentul că vor petrece mai mult timp cu minora şi că vor solicita sprijin de specialitate pentru a o ajuta să treacă peste aceste probleme. Poliţiştii au adus la cunoştinţă părinţilor importanţa şi necesitatea supravegherii copilului, inclusiv în mediul cibernetic. De asemenea, minora a fost consiliată cu privire la riscurile utilizării tehnologiei, dar şi responsabilitatea ce-i revine cu privire la comportamentul adoptat în mediul online, la riscul victimizării asociat acestui mediu, dar şi cu privire la formele răspunderii penale conexe navigării pe internet", a transmis sursa citată.
"Cyber-bullying" (hărţuirea cibernetică) este termenul folosit pentru definirea diverselor forme de abuz psihologic pe internet (hărţuire, ameninţare, intimidare, adresare de injurii, transmiterea de mesaje obscene, uneori ajungându-se chiar şi la şantaj), cu scopul de a ataca în mod deliberat, repetat şi ostil o persoană sau un grup de persoane.
Ce trebuie să faci dacă ajungi o victimă a cyber-bullying-ului
"Dacă sunteţi victime ale cyber-bullying-ului, gândiţi-vă să apelaţi la mijloacele legale, pentru ca autorii să fie sancţionaţi. Trebuie ştiut că, indiferent de cât de gravă poate fi situaţia, apelaţi la poliţie ori depuneţi o plângere prealabilă, pentru punerea în mişcare a acţiunii penale. Important! Atunci când victima hărţuirii în mediul virtual este o persoană minoră, aceasta trebuie însoţită la poliţie pentru plângerea prealabilă de către părinţii săi sau tutorele desemnat legal.
În cazul mesageriei electronice, blochează persoanele necunoscute care îţi fac rău sau creează-ţi un cont de utilizator nou şi închide-l pe cel vechi, pentru a stopa corespondenţa nedorită sau mesajele injurioase. Dacă nu reuşeşti să eviţi o corespondenţă injurioasă, salveaz-o, pentru a o avea ca mijloc de probă. Păstrează deci (prin salvare de pagină ori fişier sau captură de ecran) orice mesaj, comentariu, secvenţă audio sau video pe care agresorul le-a postat", atrage atenţia IPJ.