Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare.
Potrivit portalului de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosarul a fost înregistrat miercuri şi se află în procedură de cameră preliminară, scrie Agerpres.
Pe 10 octombrie, DNA anunţa că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Nelu Tătaru, medic specialist în cadrul Blocului Operator al Spitalului Municipal "Dimitrie Castroian" din Huşi, judeţul Vaslui, şi deputat, acesta dobândind calitatea de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (57 de acte materiale).
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada 3 aprilie - 12 iulie, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal "Dimitrie Castroian" Huşi, Nelu Tătaru ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienţi/aparţinători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenţii chirurgicale, consult pacienţi ori eliberare de reţete medicale.