Antena 3 CNN Emisiuni Subiectiv Motivarea sentinţei prin care Elena Udrea a fost condamnată: "I-a făcut plăcere să mă condamne" | VIDEO

Motivarea sentinţei prin care Elena Udrea a fost condamnată: "I-a făcut plăcere să mă condamne" | VIDEO

Jurnalistul de investigaţii Adina Anghelescu a comentat în exclusivitate în cadrul emisiunii "Subiectiv", moderată de Răzvan Dumitrescu la Antena 3 documentul care arată motivarea condamnării Elenei Udrea și Ioanei Băsescu. Udrea consideră acuzaţiile ca fiind absurde şi a anunţat că îi va face judecătoarei o plângere penală şi o sesizare la CSM.

o_1f0u6qtpq60vkivc23s71bsrb.jpg
de Georgiana Adam    |    16 Mar 2021   •   21:10

Documentul care cuprinde motivarea condamnării Elenei Udrea și Ioanei Băsescu a fost analizată de jurnalistul de investigaţii Adina Anghelescu şi comentaă de Elena Udrea la Antena 3.

Motivarea este absolut spectaculoasă, este vorba despre înregistrări ale unor discuții, este vorba despre o întreagă echipă. Aflăm practic și care au fost martorii și toți acuzații și în felul acesta aflăm și pe ce s-a bazat instanța atunci când a dictat acele condamnări.

Instanța constată că în cursul anului 2009 au avut loc alegeri prezidențiale, că unul dintre candidați era Traian Băsescu şi că în aceeași perioadă cu alegerile prezidențiale a fost și un referendum și toată situația este calată pe finanțarea unor materiale de campanie pentru referendum.

Adina Anchelescu: "Motivarea cuprinde anumite chestiuni care care pot fi puse sub semnul întrebării"

"În opinia mea, dosarul este format din foarte multe declarații de martori și denunțători. Mulți dintre ei dacă nu majoritatea care au fost în apropierea doamnei Udrea au făcut echipă cu dânsa, așa se spune în motivare, că exista echipa de campanie coordonată de Elena Udrea care își avea sediul în strada Lipscani.(...)

Toți acești denunțători printre care și unul foarte important, mai bine zis colaborator, este fostul iubit al Ioanei Băsescu, Francesco Giovanni care primise condamnare cu suspendare în 2018 pentru evaziune fiscală, a devenit colaborator al DNA-lui. Pe alocuri sunt și picanterii, chestiuni foarte amuzante pentru noi, dar pentru probatoriu în ceea ce o privește pe Ioana Băsescu nu este deloc amuzant pentru că avea ambiental pe el. La un moment dat, Ioana Băsescu chiar spune în discuțiile dintre ei doi, îi spune "dă-ți jos cămaşa. Vreau să văd dacă ai ambiental pe tine sau nu".

Trecând de lucrurile pe care judecătoarea încearcă să le motiveze cât mai clar cum că Elena Udrea a fost capul tuturor acestor intermedieri de tranzacții prin anumite contracte fictive, în sensul că nu s-au realizat serviciile pentru campanie, punctual de care se scria în acele contracte.

Există și acele nuanţe pe care le explica avocatul doamnei Udrea şi de care vor face apel sau motivare în apelul la aceasta condamnare, de opt ani primită de Elena Udrea şi de cinci ani primită de Ioana Băsescu, şi anume chestiunea legată de spalarea de bani, şi anume, unde judecatorul motivează cumva foarte interesant şi aş pune sub semnul întrebarii.

Adina Anghelescu: "Este ceva foarte straniu" 

"Spune că spălarea de bani la infracțiunea de luare de mită chiar dacă nu există o condamnare anterioară sau nu este determinată cu precizie fapta prin care au fost produse bunurile ori autorul infracțiunii, nu provin din infracțiune și apoi au fost spălate e o chestiune pe care eu nu am mai întâlnit-o până acum în motivări de genul acesta. Mai mult decât atât, în rechizitoriu, faptele respective de spălare de bani care au determinat și luarea de mită sunt de fapt în 2012 și 2013. Sunt chestiuni care pot fi puse sub semnul întrebării", a spus Adina Anghelescu.

Elena Udrea: "Doamna judecător nu explică cum m-a condamnat pentru patru fapte care nu erau prevăzute în lege în 2009"

"Ce treabă au înregistrările dintre Ioana Băsescu şi Giovani, puse acolo de doamana judecător, special ca să atragă atenţia presei şi să distragă atenţia de la lucrul esenţial. Doamna judecător nu explică cum m-a condamnat pentru patru fapte care nu erau prevăzute în lege în 2009. Doamna judecător vine şi invocă o convenţie europeană şi nişte înţelegeri, un raport Greco. Cum poţi să vi cu aşa enormitate şi să condamni pe cineva. Nu în baza legii penale, nu în baza Codului Penal valabile la acea vreme, ci în baza unor convenţii şi a unor rapoarte şi documnete subsecvente. Cum să spui că am spălat bani din 2009 provenite din fapte penale din 2010-2012?

Udrea: "Poate i-a făcut placere să mă condamne. O să-i fac o plângere penală"

"Acuzaţiile sunt absurde. Dânsa s-a văzut în situaţia în care a dat o decizie, a dat condamnările şi a trebuit să găsească motivări ca să acopere scandalul celor care citesc şi cunosc legea şi şi-au dat seama ce enormitate este această motivare. A venit cu aceste cancan-uri dintre Ioana Băsescu şi Giovani şi fac deliciul cititorilor.

Nu despre asta este motivarea. Motivarea este despre un abuz inimaginabil pe care Jderu l-a făcut, motiv pentru care o să îi fac o plângere penală şi o sesizare la CSM", a spus Elena Udrea.

×
Citește mai multe din Subiectiv
» Vezi toate știrile din Subiectiv
Cele mai noi știri
Parteneri
x close