Curtea de Apel Bucureşti a dat dreptate Inspecţiei Judiciare în procesul cu CSM, întrucât procurorii din Consiliu au dat dovadă de exces de putere când au respins plângerea inspectorilor. IJ a dat CSM în judecată pentru că a cenzurat constatări negative din raportul întocmit după controlul la DNA.
„În susţinerea cererii, reclamanta (Inspecţia Judiciară, n.r.) precizează că a formulat plângere prealabilă privind revocarea acestei hotărâri, iar Secţia pentru procurori a CSM a respins ca inadmisibilă acestei plângeri, săvârşind astfel un exces de putere, prin refuzul de a analiza criticile pe care le-a formulat în procedură. În acest sens, reclamanta precizează că măsura dispusă încadrul articolului 3 din Hotărârea Secţiei pentru procurori a CSM prin care au fost respinse observaţiile întocmite de conducerea Inspecţiei Judiciare este nelegală fiind dispusă cu exces de putere”, se arată în motivarea judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti.
În documentul citat, se mai arată că Inspecţia susţinea, în urma examinării raportului de control, în cadrul procedurii de avizare, că au fost formulate cele opt observaţii, prin menţionarea lipsurilor constatate în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor de control stabilite prin ordinul emis de inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare.
„Se consideră că opinia formulată a fost motivată, în cuprinsul notei de avizare prezentându-se comparativ şi extrase din rapoarte de control întocmite anterior în lucrări având ca obiect efectuarea unor controale de aceeaşi natură. (...) Legiuitorul i-a atribuit IJ independenţă operaţională tocmai pentru a beneficia de pârghiile şi resorturile necesare pentru a putea asigura buna funcţionare a justiţiei, ori de câte ori constată că au intervenit anumite derapaje”, mai spun magistraţii.
Aceştia mai spun că, soluţia de respingere a plângerii IJ, procurorii din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au dat dovadă de un „exces de putere”.